Conducerea Liceului cu Program Sportiv (LPS) şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că în proiectul obiectivelor de investiţii pentru anul 2013 propus de Primăria Municipiului şi care va fi supus votului consilierilor locali joi, nu s-au alocat fonduri pentru baza sportivă a unităţii de învăţământ.
Ioan Huncă, directorul Liceului cu Program Sportiv (LPS) susţine că elevii, părinţii şi cadrele didactice şi-au arătat nemulţumirea faţă de acest lucru şi au trimis o scrisoare deschisă către Consiliul Local şi primarul municipiului. Scrisoarea a fost însoţită de o listă incluzând 1.500 de semnături ale elevilor, profesorilor şi părinţilor. În cazul în care nu se va ţine cont de acest demers, cei de la LPS intenţionează să picheteze Primăria. Directorul LPS Botoşani afirmă că unitatea de învăţământ pe care o conduce este singura cu profil de sport din ţară care nu beneficiază de o bază sintetică.
Pe larg despre acest subiect puteţi citi în ediţia tipărită a "Monitorului de Botoşani".
Conducerea Liceului cu Program Sportiv (LPS) şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că în proiectul obiectivelor de investiţii pentru anul 2013 propus de Primăria Municipiului şi care va fi supus votului consilierilor locali joi, nu s-au alocat fonduri pentru baza sportivă a unităţii de învăţământ.
Ioan Huncă, directorul Liceului cu Program Sportiv (LPS) susţine că elevii, părinţii şi cadrele didactice şi-au arătat nemulţumirea faţă de acest lucru şi au trimis o scrisoare deschisă către Consiliul Local şi primarul municipiului. Scrisoarea a fost însoţită de o listă incluzând 1.500 de semnături ale elevilor, profesorilor şi părinţilor. În cazul în care nu se va ţine cont de acest demers, cei de la LPS intenţionează să picheteze Primăria. Directorul LPS Botoşani afirmă că unitatea de învăţământ pe care o conduce este singura cu profil de sport din ţară car