Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premieră în Statele Unite: Barack Obama va numi o femeie la conducerea Serviciilor Secrete

Publicat in Adevarul, marți 26 martie 2013 ·

Preşedintele Barack Obama va numi un vechi agent al Serviciilor Secrete, pe Julia Pierson, în funcţia de director, pe fondul scandalurilor care au perturbat activitatea agenţiei şi în care au fost implicaţi bărbaţi.

Potrivit unui oficial de la Casa Albă citat de agenţia Associated Press, Pierson, care a deţinut recent funcţia de şef de personal al Serviciilor Secrete, va prelua postul de la Mark Sullivan, care şi-a anunţat retragerea luna trecută. Agenţia s-a confruntat cu o serie de critici în timpul mandatului lui Sullivan, când anumiţi angajaţi au fost implicaţi într-un scandal.

Cu excepţia protejării preşedintelui Statelor Unite, Serviciile Secrete se ocupă şi de investigarea fraudelor economice.

Se aşteaptă ca Obama să anunţe numirea lui Pierson marţi, potrivit oficialului, care a solicitat anonimatul pentru a putea discuta despre acest subiect înaintea preşedintelui. Pierson nu trebuie să fie confirmată de Senat.

Treisprezece angajaţi ai Serviciilor Secrete au fost implicaţi în scandalul legat de prostituţie de anul trecut. După o noapte de petrecere în staţiunea din Caraibe, angajaţii au adus femei, inclusiv prostituate, la hotelul unde erau cazaţi. Incidentul a devenit public după ce un agent a refuzat să plătească o prostituată, iar cei doi au avut un conflict în holul hotelului.

Opt dintre angajaţi au fost forţaţi să plece din agenţie, trei nu au fost acuzaţi de abateri grave şi cel puţin doi s-au luptat să obţină locul de muncă înapoi.

Incidentul a avut loc înainte de sosirea lui Obama în Columbia, iar Serviciile Secrete au ţinut să precizeze că siguranţa preşedintelui nu a fost niciodată compromisă. Cu toate acestea, despre scandal s-a auzit în timpul vizitei lui Obama, iar delegaţia Statelor Unite a fost pusă într-o poziţie jenantă.

Incidentul l-a determinat pe Sullivan să emită u

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 11 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°