O casă din localitatea Bicău nr. 72, aparţinând lui P. Vasile, a luat foc luni, în jurul orei 19,20, în urma unui scurtcircuit electric produs de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător. Pompierii sătmăreni au intervenit cu două autospeciale şi după mai bine de două ore şi jumătate au reuşit să stingă incendiul. În incendiu au ars aproximativ 200 mp din acoperişul casei, interiorul a două camere, holul şi bucătăria, existând pericol de propagare la anexele gospodăreşti şi casele învecinate. Incendiul a fost lichidat la ora 22.38.
În incendiu au ars mobilierul din două camere, bucătărie şi hol, geamurile şi uşile camerelor, acoperişul pe 200 mp şi actele proprietarului şi s-au degradat: ţiglele, pereţii şi alte materiale din construcţia acoperişului (grinzi, corni).
Pagubele produse de incendiu au fost de aproximativ 30.000 lei, iar datorită intervenţiei pompierilor militari s-a reuşit salvarea restului casei de locuit, anexele şi casele învecinate în valoare de aproximativ 80.000 lei.
Giorgiana Păduraru
O casă din localitatea Bicău nr. 72, aparţinând lui P. Vasile, a luat foc luni, în jurul orei 19,20, în urma unui scurtcircuit electric produs de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător. Pompierii sătmăreni au intervenit cu două autospeciale şi după mai bine de două ore şi jumătate au reuşit să stingă incendiul. În incendiu au ars aproximativ 200 mp din acoperişul casei, interiorul a două camere, holul şi bucătăria, existând pericol de propagare la anexele gospodăreşti şi casele învecinate. Incendiul a fost lichidat la ora 22.38.
În incendiu au ars mobilierul din două camere, bucătărie şi hol, geamurile şi uşile camerelor, acoperişul pe 200 mp şi actele proprietarului şi s-au degradat: ţiglele, pereţii şi alte materiale din construcţia acoperişului (grinzi, corni).
Pagubele produse de incendiu