Decizia finală se va lua abia peste trei luni, de negocieri se va ocupa Dan Şova
Până acum indiciile oferite de premier conduc speculaţiile către un constructor auto
În week-end-ul ce tocmai a trecut, premierul Victor Ponta anunţa într-o emisiune de televiziune, o posibilă mare investiţie în România, a uneia "din cele mai mari şi mai prestigioase companii germane", într-un domeniu "foarte drag României" şi în care mai activează alte două mari companii. Această companie ar urma să deschidă o fabrică undeva în România. Companiile care produc autoturisme în România sunt Dacia Renault şi Ford.
Informaţiile au devenit mai concrete ieri când Victor Ponta a declarat că posibila mare investiţie pe care o firmă din Germania ar urma să o facă în România este una de la zero.
Solicitat să detalieze anunţul său că o mare firmă germană va face investiţii foarte mari în România, Ponta a menţionat: "Nu, am anunţat că e posibil, dar nu vreau să mai comentez acest subiect pentru că atunci când se ia decizia v-o anunţăm", informează Mediafax.
Întrebat dacă va fi o investiţie de la zero, Ponta a precizat: "Da, este o investiţie greenfield".
Ponta a mai spus că de această investiţie se ocupă ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova. "În aceste trei luni şi eu personal, şi ministrul Şova, şi alţi miniştri de resort au avut discuţii cu investitori importanţi şi că aceste decizii nu se iau de pe o zi pe alta, dar în acest an vom avea investiţii străine importante", a spus Ponta.
"România este singura ţară stabilă din regiune"
Întrebat de ce România este eligibilă pentru această investiţie, Ponta a precizat că este vorba de singura ţară stabilă politic din regiune, care este şi atractivă fiscal şi are o forţă de muncă ieftină şi calificată. "În acest moment România este singura ţară stabilă din regiune, din