Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Șase persoane rănite: Un şofer beat şi fără permis a provocat un accident rutier

Publicat in Obiectiv Tulcea, marți 26 martie 2013 ·

*Accidentul a avut loc sâmbătă după amiază, la ieșirea din Nalbant

Evenimentul rutier a fost anunțat pe 112 marți, la ora 14.56. Accidentul a fost provocat de T. Silviu, în vârstă de 42 de ani, din județul Tulcea, care conducea un autoturism marca Volkswagen Polo pe DN 22A.

„Din cauza neadaptării vitezei într-o curbă la stânga (vânt foarte puternic), a derapat, a păstruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism marca Skoda Fabia, condus regulamentar de D. Daniel în vârstă de 45 de ani din Macin“, a declarat Irina Culea, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea.

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, T Silviu și a lui D. Gabriel, pasager în autoturismul Volkswagen Polo și rănirea ușoară a lui D. Steluța, de 41 de ani, și a lui D. Georgiana, de 21 de ani, ambele pasagere în autoturismul marca Skoda Fabia. Cei patru au ajuns la Primire Urgențe, iar alte două persoane, cu leziuni minore, nu au mai fost transportate la spital. Cel mai grav rănită a fost tânăra de 21 de ani, fiica bărbatului care circula regulamentar. Fata avea traumatism cranian și a rămas la spital. Victimele sunt stabile, spun cadrele medicale care au ajuns la fața locului.

Ca urmare a accidentului a rezultat și avarierea ambelor autoturisme în proporție de 70%.

„Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutier,i s-a stabilit faptul că T. Silviu, conducătorul autoturismului marca Volkswagen Polo, nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și se afla sub influența băuturilor alcoolice, etilotestul DRAGER indicând o concentrație de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat“, mai spune Irina Culea. D. Daniel, șoferul care circula regulamentar, poseda permis de conducere corespunzător categoriei și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

*Accidentul a avut loc sâmbătă după

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Vicepremierul Tanczos Barna, întrebat când vor creşte din nou salariile şi pensiile: Văd posibilă o indexare undeva în a doua parte a anului viitor. Dar România are nevoie de cel puţin un an pentru reaşezarea echilibrului fiscal-bugetar

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vicepremierul Tanczos Barna a declarat că măsurile de îngheţare a salariilor şi pensiilor sunt temporare şi că vede o posibilă indexare în a doua parte a anului viitor, în cazul în care România se ec

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 2 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 6 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

23°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°