* conform codului galben instituit de meteorologi, astăzi va fi foarte frig şi s-ar putea să ningă şi să se formeze polei * Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis să suspende pentru marţi, miercuri, joi şi vineri cursurile unităţilor de învăţământ care nu au sursă proprie de căldură
Temperaturile foarte scăzute prognozate de meteorologi au determinat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă să decidă întrerupă, până vineri, 29 martie, cursurile pentru unităţile şcolare din municipiu care nu au sursă proprie de încălzire. Astfel, pentru că depind de CET, care nu le mai furnizează căldură, vor fi închise Grădiniţele cu Program Prelungit numerele 11, 36, 38, 58 şi 47, Şcolile cu clasele I - VIII "Vlaicu Vodă", "Sandu Aldea", "Ion Creangă", "Mihai Eminescu", "Aurel Vlaicu", "Mihail Sadoveanu", "Mihai Viteazu", "Dimitrie Cantemir", precum şi Liceul Teoretic "Panait Cerna". "Nu am decis eu să se ia această măsură, ci Comitetul pentru situaţii de urgenţă al Consiliului Judeţean. S-a hotărât acest lucru din motive umanitare. Elevii stau acasă de marţi până vineri, inclusiv, pentru că s-a considerat că dacă joi vor fi două grade afară, nu se vor putea încălzi clasele suficient cu ajutorul mijloacele electrice de încălzire. Pentru că este o situaţie de urgenţă materia se va recupera până la sfârşitul semestrului în timpul programului normal de lucru", a precizat, ieri, inspectorul şcolar general Iulian Danielescu.
Brăila este inclusă sub incidenţa unui nou cod galben de vreme rea emis de meteorologi pentru marţi, 26 martie, în intervalul orar 4.00 - 14.00, alături de toate judeţele din jumătatea de sud a ţării. Astfel, pe parcursul zilei de astăzi, sunt anunţate în principal ninsori, însă în zona noastră este posibil să ne confruntăm mai mult cu precipitaţii mixte, care vor provoca formarea de polei. Temperaturile se vor menţine e