Pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani au stins luni, două incendii. Primul apel prin 112 a fost primit în jurul orei 11.00, fiind anunţată producerea unui incendiu la gospodăria Ioanei P., din comuna Vânători. Imediat, la faţa locului s-a deplasat un echipaj cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, la intervenţie participând şi membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vânători. Flăcările cuprinseseră acoperişul unei bucătării, construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de 20 metri pătraţi. Datorită intervenţiei pompierilor, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, împiedicându-se extinderea flăcărilor la întreaga gospodărie. Cauza incendiului a fost un coş de fum deteriorat.
Câteva ore mai târziu, pompierii focşăneni au fost anunţaţi despre izbucnirea unui incendiu la subsolul unui imobil de pe strada Republicii, din municipiul Focşani. Au ars aproximativ 100 kilograme gunoi şi mase plastice aflate la subsolul unei clădiri dezafectate, intervenţia promptă a pompierilor militari împiedicând propagarea flăcărilor la întregul imobil.
Tot luni, paramedicii de pe echipajele SMURD au avut opt intervenţii. Aceştia au acordat îngrijiri medicale persoanelor cu probleme de sănătate şi apoi le-au transportat la unităţile de primiri urgenţe din cadrul spitalelor din Adjud şi Focşani, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani au stins luni, două incendii. Primul apel prin 112 a fost primit în jurul orei 11.00, fiind anunţată producerea unui incendiu la gospodăria Ioanei P., din comuna Vânători. Imediat, la faţa locului s-a deplasat un echipaj cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, la intervenţie participând şi membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vânători. Flăcările cuprinseseră acoperişul unei buc