Senatorii au fost marţi de acord cu numirea Monei Pivniceru ca Judecător la Curtea Constituţională, aceasta obţinând votul a 99 dintre parlamentari, în vreme ce 33 au votat împotrivă, iar trei s-au abţinut.
Anterior, Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil, marţi dimineaţă, numirea Monei Pivniceru într-un post de judecător la Curtea Constituţională din partea acestui for legislativ, decizia finală urmând să fie luată de plenul Senatului prin vot.
Comisia juridică a audiat candidaţii pentru postul de judecător la Curtea Constituţională din partea Senatului, respectiv pe Mona Pivniceru la propunerea USL, Gheorghe Iancu la propunerea PDL şi Florentiva Jipa la propunerea PPDD.
Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Tudor Chiuariu, a declarat că în urma verificării documentelor depuse de cei trei candidaţi toţi îndeplinesc condiţia de vechime de 18 ani în materie juridică.
În urma votului membrilor Comisiei juridice, Pivniceru a obţinut 8 voturi favorabile, în timp ce Iancu obţinut două voturi, iar Jipa un vot.
Senatorii au fost marţi de acord cu numirea Monei Pivniceru ca Judecător la Curtea Constituţională, aceasta obţinând votul a 99 dintre parlamentari, în vreme ce 33 au votat împotrivă, iar trei s-au abţinut.
Anterior, Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil, marţi dimineaţă, numirea Monei Pivniceru într-un post de judecător la Curtea Constituţională din partea acestui for legislativ, decizia finală urmând să fie luată de plenul Senatului prin vot.
Comisia juridică a audiat candidaţii pentru postul de judecător la Curtea Constituţională din partea Senatului, respectiv pe Mona Pivniceru la propunerea USL, Gheorghe Iancu la propunerea PDL şi Florentiva Jipa la propunerea PPDD.
Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Tudor Chiuariu, a declarat că în urma verificării documentelor depus