„Spiritul românilor a adus mereu o viaţă de vagabondaj şi n-a cunoscut intimitatea vieţii lăuntrice“ - Dumitru Drăghicescu scria toate acestea în 1907, când România nu cunoscuse încă dramele produse de schimbările politice şi sociale radicale de după 1945 şi apele tulburi (postcomunismul neocomunist) de după 1989.
Urmând îndemnul maestrului Neagu Djuvara din timpul dezbaterii Este România altfel?, prilejuită de cartea istoricului bucureştean Lucian Boia, care a avut loc, la 20 februarie, la sediul New Europe College, ne-am întors privirea către cartea lui Dumitru Drăghicescu, Din psihologia poporului român şi, chiar dacă Lucian Boia a respins categoric orice aplecare şi comparaţie între volumul De ce este România altfel? şi cartea apărută acum mai bine de un secol, considerăm că recitirea cărţii lui Drăghicescu se poate dovedi un exerciţiu util, cele două nefiind deloc atât de îndepărtate precum am putea crede.
Drăghicescu analizează critic istoria românilor până în momentul 1907, punându-şi multe întrebări, găsind răspunsuri, unele pertinente, altele discutabile. Acum s-a cam uitat cine a fost Dumitru Drăghicescu, o personalitate foarte interesantă, departe de a fi minoră, căci el a fost primul român care şi-a obţinut doctoratul în sociologie la Sorbona, în anul 1904, sub conducerea ştiinţifică a lui Durkheim. În timpul primului război mondial, a promovat interesele României în Occident, iar ulterior, în perioada interbelică, a fost numit chiar ambasador al Regatului Român în Mexic. Relevant pentru viziunea sa asupra ruşilor (ce se decelează din lectura atentă a principalei sale cărţi), dar şi a sovieticilor, la 14 septembrie 1945 el s-a sinucis.
În mod inevitabil, textul scris de Drăghicescu este, cum altfel?, ancorat şi influenţat de spiritul timpului. Nici nu avea cum să fie altfel. Procesul de definire a unor rase s
