„Spiritul românilor a adus mereu o viaţă de vagabondaj şi n-a cunoscut intimitatea vieţii lăuntrice“ - Dumitru Drăghicescu scria toate acestea în 1907, când România nu cunoscuse încă dramele produse de schimbările politice şi sociale radicale de după 1945 şi apele tulburi (postcomunismul neocomunist) de după 1989.

Urmând îndemnul maestrului Neagu Dju­vara din timpul dezbaterii Este România altfel?, prilejuită de cartea istoricului bu­cureştean Lucian Boia, care a avut loc, la 20 februarie, la sediul New Europe College, ne-am în­tors privirea către cartea lui Dumitru Drăghicescu, Din psihologia poporului ro­mân şi, chiar dacă Lucian Boia a respins categoric orice aplecare şi comparaţie între volumul De ce este România altfel? şi cartea apă­rută acum mai bine de un secol, considerăm că re­citirea cărţii lui Drăghicescu se poate do­vedi un exerciţiu util, cele două nefiind deloc atât de îndepărtate precum am pu­tea crede.

Drăghicescu analizează critic is­toria românilor până în mo­men­tul 1907, punându-şi mul­te întrebări, găsind răspunsuri, unele pertinente, altele discu­tabile. Acum s-a cam uitat cine a fost Du­mitru Drăghicescu, o personalitate foarte in­teresantă, departe de a fi minoră, căci el a fost primul român care şi-a obţinut doc­toratul în sociologie la Sorbona, în anul 1904, sub conducerea ştiinţifică a lui Durk­heim. În timpul primului război mondial, a promovat interesele României în Occi­dent, iar ulterior, în perioada interbelică, a fost numit chiar ambasador al Regatului Român în Mexic. Relevant pentru viziunea sa asupra ruşilor (ce se decelează din lec­tura atentă a principalei sale cărţi), dar şi a sovieticilor, la 14 septembrie 1945 el s-a sinucis.

În mod inevitabil, textul scris de Dră­ghi­cescu este, cum altfel?, ancorat şi in­flu­enţat de spiritul timpului. Nici nu avea cum să fie altfel. Procesul de definire a unor rase s