Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a hotărât, marți, ca Guvernul român să acorde despăgubiri de circa 350.000 de euro către 72 de victime ale Revoluției din decembrie 1989 de la Timișoara.
Aceștia sunt victime sau moștenitori ai acestora în urma represiunii armate a demonstrațiilor care au început la Timișoara pe 16 decembrie 1989 împotriva lui Nicolae Ceaușescu, potrivit Mediafax.
După executarea soților Ceaușescu și căderea regimului comunist, biroul procurorului militar din Timişoara a deschis o anchetă privind reprimarea demonstraţiilor. Din documentele dosarului reiese faptul că toţi reclamanţii au fost identificaţi în cursul anchetei ca victime ale represiunii.
Procurorii militari i-au trimis în judecată pe generalii Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac, fiind inculpaţi ca principali responsabili de organizarea represiunii armate faţă de demonstraţiile anticomuniste de la Timişoara.
ICCJ i-a condamnat pe cei doi generali la 15 ani de închisoare pentru omor și tentativă de omor privind organizarea și coordonarea represiunii de la Timișoara.
Curtea a dispus, de asemenea, ca reclamanţii să plătească în solidar cu Ministerul Apărării despăgubiri, sume ce au fost achitate.
Comentarii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a hotărât, marți, ca Guvernul român să acorde despăgubiri de circa 350.000 de euro către 72 de victime ale Revoluției din decembrie 1989 de la Timișoara.
Aceștia sunt victime sau moștenitori ai acestora în urma represiunii armate a demonstrațiilor care au început la Timișoara pe 16 decembrie 1989 împotriva lui Nicolae Ceaușescu, potrivit Mediafax.
După executarea soților Ceaușescu și căderea regimului comunist, biroul procurorului militar din Timişoara a deschis o anchetă privind reprimarea demonstraţiilor. Din documentele dosarului reiese faptul că toţi reclamanţii au fost