Biroul de turism al Australiei a decis să promoveze țara drept aceea cu cele mai bune job-uri în domeniul transporturilor și turismului. În replică, publicația britanică Travel a întocmit o listă a celor mai dezagrabile locuri de muncă din domeniile sus menționate.
1. Consul într-o stațiune turistică pentru tineri (de ex. Magaluf, Kavos, Benidorm). Consum mare de alcool, mult testosteron, petreceri nebune. Așa se prezintă primele vacanțe ale tinerilor în afara țării. O zi ”ideală” le are pe toate: pașapoarte și, implicit, zboruri pierdute, probleme medicale, nervi și puști mahmuri cu care nu te poți înțelege.
2. Om de serviciu pentru căile ferate indiene. Dacă nu ai bilet la Orient Express, o călătorie cu trenul nu prea are legătură cu luxul, mai ales, atunci când călătorești cu un tren din India. Chiar dacă rețeaua de destinații este foarte bine conectată la calea ferată, iar biletele sunt accesibile, toaletele vagoanelor sunt de-a dreptul îngrozitoare. Vechi, incomode și, de cele mai multe ori, extrem de murdare, acestea trebuie întreținute de un om de serviciu.
3. Dricar pe o navă de croazieră. Deși pasagerii nu-și imaginează așa ceva, o croazieră poate fi pentru unii, ultima călătorie. Toate pachebot-urile au morgă unde sunt ținuți pasagerii care decedează la bord. Corpurile neînsuflețite sunt debarcate la destinația finală, pe o ieșire nefolosită de pasageri și predate unei companii de pompe funebre.
4. Purtător de cuvânt la Ryanair. Chiar și cel mai bun om de PR se poate gândi de două ori dacă să accepte să lucreze pentru cel mai controversat om din transportul aerian, Michael O’Leary. Postul de director de comunicare la Ryanair, o companie care foarte rar are nevoie să-și crească vizibilitatea în media, a fost scos la concurs la începutul acestui an, după ce fostul angajat pe această funcție a plecat ”șubrezit și epuizat”, după cola