Taximetriştii au fost luaţi la întrebări de poliţişti Poliţiştii de la Serviciul Rutier au organizat ieri o nouă acţiune în randul taximetriştilor din Focşani. Razia, desfăşurată la nivel naţional, a avut drept scop punerea în legalitate a celor care oferă servicii de taxi.
Pe străzile din Focşani, poliţiştii au verificat actele taximetriştilor, dar şi dacă aceştia folosesc corect aparatele de taxare. “Acţiunea s-a derulat la nivel naţional, fiind găsite multe nereguli în randul şoferilor de taxi. Rezultatele finale ale acţiunii vor fi date publicităţii la finalul acestei săptămani”, ne-a spus comisarul şef Viorel Gheorghe, şeful Poliţiei Rutiere. Unii taximetrişti s-au plans că în timpul raziei, oamenii legii au întrebat inclusiv de anvelopele de iarnă şi chiar au început să măsoare dacă sunt uzate. “Mulţi dintre noi am apucat să schimbăm aceste anvelope pentru că nu ne-am gandit că vine iar iarna. Alţii le aveau uzate după ce le-au folosit o iarnă întreagă. Ce vor cei de la poliţie? Să ne cumpărăm altele noi acum, cand vine sezonul cald?”, au spus mai mulţi taximetrişti nemulţumiţi de acţiunea Poliţiei. “Nu a fost o acţiune organizată pentru verificarea anvelopelor de iarnă. Şoferii nu au obligaţia să aibă anvelope de iarnă decat acolo unde carosabilul este acoperit cu gheaţă, polei sau zăpadă. Poate au fost agenţi care au verificat anvelopele, în zonele unde carosabilul era acoperit”, a răspuns Viorel Gheorghe. (Dan CHIRIAC)
Taximetriştii au fost luaţi la întrebări de poliţişti Poliţiştii de la Serviciul Rutier au organizat ieri o nouă acţiune în randul taximetriştilor din Focşani. Razia, desfăşurată la nivel naţional, a avut drept scop punerea în legalitate a celor care oferă servicii de taxi.
Pe străzile din Focşani, poliţiştii au verificat actele taximetriştilor, dar şi dacă aceştia folosesc corect aparatele de taxare. “Acţiunea s-a derulat la n