Iubitorii teatrului din Focşani s-au bucurat de o seară specială marţi, în compania a doi titani ai teatrului românesc: Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele. Sala Ateneului Popular ”Mr. Gh. Pastia”, unde a avut loc spectacolul – dialog ”Caramitru, Mălăele, câte-n lună şi în stele”, a fost neîncăpătoare pentru focşănenii care au dorit să îşi răsfeţe sufletul, timp de două ore, cu o porţie consistentă de cultură, sensibilitate şi umor.

Seara a început cu amintirile celor doi artişti despre cum au ajuns în lumea teatrală, sub formă de dialog. Horaţiu Mălăele a mărturisit că, iniţial, a dorit să urmeze cursuri de arte plastice însă, ajungând la Teatrul Bulandra din Bucureşti, unde era actor şi colegul său de scenă, a decis să intre în teatru. ”Era o vorbă: nu se pricepea la nimic, de aia l-am dat la teatru. Iniţial, pentru că mi se ceruse să recit o poezie şi pentru că nu ştiam altele, am recitat nişte poezii mici din Urzica. Văzând asta, m-au întrebat: altceva mai lung nu aveţi?”, a povestit, în stilul inconfundabil, Horaţiu Mălăele.

Cei doi mari actori au recitat apoi poezii de o mare încărcătură emoţională, despre dragoste şi despre femeie, din mari poeţi români: Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Mihai Eminescu, George Topârceanu şi Emil Brumaru. Au schimbat apoi registrul, trecând în peisajul poeziei ”frivole”şi ”hilare”: „Stau pe plajă întinşi la soare/ Un bărbat şi-o fată mare/Când se lasă înserarea/ Mare mai era doar marea”, este doar o ”mostră”. Cele mai gustate de public, care a aplaudat la scenă deschisă prestaţia lui Horaţiu Mălăele, au fost colajele comice de la final, din care spicuim: „Eu sunt prost, dar când mă uit în jur mă mai încurajez puţin. Am fost un copil sărac, atât de sărac încât dacă nu eram băiat aproape că nu aveam cu ce să mă joc. Nu-mi place să muncesc. Mă trezesc la 6 dimineaţa numai ca să stau mai mult degeaba. Munca nu a omorât