Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă în luna aprilie douăzeci şi două de reprezentaţii în trei spaţii de joc diferite din oraş.
Agenda teatrală a lunii aprilie continuă tradiţia unui program bogat cu spectacole dintre cele mai emoţionante şi provocatoare prin tema şi estetica abordată. Gama largă a montărilor propuse în această lună oferă o alternativă bună de petrecere a timpului liber alături de familie şi prieteni, iar accesul turiştilor este facilitat prin supratitrarea anumitor spectacole în limba engleză, ca de exemplu toate cele patru reprezentaţii ale producţiei „Faust” în regia lui Silviu Purcărete (5, 6, 27, 28 aprilie, ora 20:00, la Hala Balanţa).
Luna aprilie marchează şi premiera spectacolului „Multimedia Project”, ce va avea loc vineri, 26 aprilie, ora 19:00, la Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu. Spectacolul este o adapatre după „Cabaretul cuvintelor” de Matei Vişniec, în regia lui Şerban Puiu şi explorează noile tehnici media în artele spectacolului. Proiectul se bucură de contribuţia coregrafei Adriana Bârză şi a scenografului Mihai Păcurar, iar din distribuţie fac parte actorii şi studenţii Veronica Arizancu, Iulia Maria Popa, Alexandru Malaicu, Mihai Alexandru, Bogdan Bărbuşi, Paul Bondane, Andreea Chiriţescu, Angela Lisa, Andreea Pântece, Călin Roajdă, Adrian Strîmtu, Iulia Szabo, Maria Tomoioagă, Vlad Bacalu, Anton Balint, Cristina Blaga, Rada Constantinov, Alexandru Dobriţa, Tudor Răileanu, Alexandra Şerban, Maria Soilică, Cristina Timbuş şi Ana-Maria Vereş.
Premierele lunii martie ale Teatrului Naţional din Sibiu vor avea câte două reprezentaţii în aprilie. Cel mai nou spectacol al Secţiei Germane, „Jugend ohne Alter und Leben ohne Tod/ Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” în regia lui Gavriil Pinte va fi prezentat pe datele de 3 şi 17 aprilie, de la ora 19:0