Cvintupla medaliată olimpică Gina Gogean (35 de ani) va deveni, în acest an, cel de-al optulea român care va fi primit în International Gymnastics Hall of Fame, informează Federaţia Română de Gimnastică. Cvintupla medaliată olimpică Gina Gogean (35 de ani) va deveni, în acest an, cel de-al optulea român care va fi primit în International Gymnastics Hall of Fame, informează Federaţia Română de Gimnastică.
Fosta gimnastă Gina Gogean va deveni al optulea român din International Gymnastics Hall of Fame. Anunţul a fost făcut de preşedintele fundaţiei cu sediul în Oklahoma, Bart Conner, soţul Nadiei Comăneci.
Gina Gogean este cvintuplă medaliată olimpică (două medalii de argint şi trei de bronz) la Barcelona (1992) şi Atlanta (1996), de 15 ori medaliată la Mondiale, dintre care de nouă ori cu aur, şi de zece ori la Europene, dintre care de cinci ori cu aur. În prezent, Gogean este antrenoare şi arbitru internaţional. Gina se va alătura, astfel, celor 78 de maeştri ai gimnasticii aflaţi în Hall of Fame. În International Gymnastics Hall of Fame mai figurează şapte români: Nadia Comăneci (1993), Ecaterina Szabo (2000), Teodora Ungureanu (2001), Daniela Silivaş (2002), Simona Amânar (2007), Octavian Bellu (2009) şi Lavinia Miloşovici (2011).