Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Măsurile privind migraţia propuse de David Cameron nu îi vizează pe români

Publicat in Flacara Iasului, miercuri 27 martie 2013 ·

Ambasadorul britanic, Martin Harris, a declarat că măsurile de reformă a procesului de migraţie prezentate luni de premierul David Cameron nu se referă strict la români şi bulgari, care vor beneficia din 2014 de şanse egale pe piaţa muncii din Regatul Unit. "Măsurile prezentate de prim-ministrul David Cameron se referă atât la imigranţii proveniţi din Uniunea Europeană cât şi la cei din afara acesteia. Acolo unde sunt implicaţi cetăţenii Uniunii Europene sau cei ai Zonei Economice Europene, măsurile se vor aplica în mod egal: nu va exista niciun fel de discriminare bazată peţarade origine. Aşadar, aceste reguli nu se referă strict la imigranţii români şi bulgari. Începând cu anul viitor, când controalele tranzitorii vor fi ridicate, cetăţenii români şi bulgari vor beneficia de şanse egale pe piaţa muncii din Marea Britanie", afirmă Harris, într-un articol postat marţi pe blogul său. Ambasadorul britanic menţionează că premierul Cameron a reconfirmat că românii şi bulgarii nu vor mai avea restricţii de muncă din Regatul Unit şi vor avea drepturi egale cu toţi cetăţenii europeni şi a apreciat că acei români care lucrează deja pe piaţa britanică "muncesc din greu, îşi plătesc taxele şi sunt apreciaţi de angajatorii britanici". Potrivit lui Harris, Cameron a evidenţiat şi contribuţia benefică pe care procesul de migraţie o are asupra economiei Regatului Unit şi a reafirmat angajamentul Marii Britanii faţă de Piaţa Unică şi de principiul liberei circulaţii pe teritoriul Uniunii Europene. Ambasadorul afirmă că "Guvernul britanic doreşte să se asigure că cei care vin în Marea Britanie o fac pentru a contribui la dezvoltarea ţării şi nu pentru că sunt atraşi de sistemul de asigurări sociale sau de oportunitatea de a folosi serviciile publice". El arată că setul de măsuri prezentat de Cameron sunt pentru a "proteja sistemul de asigurări sociale, dar şi imigranţii de orice fel

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 37 minute
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 10 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 10 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°