Primul manual digital din România a fost lansat miercuri de către Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Manualul "Lecţia Verde. Creează-ţi mediul" este un curs interactiv adresat elevilor de clasele III-IV şi a ajuns pentru prima dată pe băncile şcolilor, în varianta printată, în 2008, pentru un curs opţional despre protejarea mediului înconjurător.
Manualul poate fi deja accesat online pe adresa lectiaverde.ro şi poate fi descărcat gratuit pe tabletă de pe iBooks.
Opţionalul de educaţie ecologică se predă în 250 de şcoli în momentul de faţă, cu manualul în versiunea printată. Prin comparaţie, acelaşi manual în format digital poate fi introdus în peste 5.000 de şcoli unde există calculatoare şi conexiune la internet.
"Dacă ne uităm la copiii noştri şi încercăm să ne dăm seama cât timp petrec cu tableta în mână sau la calculator, ne dăm seama că aceasta este lumea lor", a declarat Pricopie la lansare.
"Forma de exprimare a informaţiei este din ce în ce mai importantă pentru noi adulţii şi cu atât mai importantă pentru copiii noştri. Mediul digital permite interactivitatea şi dinamismul pe care îl aşteaptă tinerii şi consider acest proiect un început promiţător", a adăugat ministrul Educaţiei. Primul manual digital din România
Pricopie a mai vorbit la conferinţa de lansare a manualului digital despre o bibliotecă electronică unde ar urma să fie încărcate, în format digital, toate manualele din ţară şi care să fie folosită de toţi profesorii şi copiii români, inclusiv cei din străinătate, care doresc să le acceseze. "Trebuie doar să aveţi puţină răbdare", a promis ministrul.
"În 5-10 ani, sala de clasă va arăta cu totul altfel. Este vorba de digitalizarea clasei, ori pentru asta trebuie să le punem la îndemână copiilor şi profesorilor materialele şi tehnologia de care au nevoie", a mai spus Pricopie.