În perioada mai 2012-25 martie 2013, au fost făcute plăţi către beneficiari pentru proiectele finanţate din fonduri structurale în valoare de 5,29 miliarde euro (contribuţia UE fiind de 4,76 miliarde euro), sumă ce reprezintă 25% din alocarea UE 2007-2013, după cum au anunţat, ieri, reprezentanţii Executivului.
Astfel, a fost înregistrat un progres mediu de 27,43% faţă de valoarea cumulată până în mai 2012.
Într-un document privind progresele înregistrate în implementarea Programelor Operaţionale finanţate din Instrumente Structurale, postat pe site-ul Guvernului, se arată că, în perioada menţionată, au fost depuse 36.191 de proiecte cu finanţare din fonduri structurale. Valoarea acestora se ridică la 62,7 miliarde euro, din care contribuţia UE reprezintă 39,4 miliarde euro.
Totodată, un număr de 11.539 de proiecte au fost aprobate, valoarea acestora fiind de 30,4 miliarde euro (18,5 miliarde euro - contribuţia UE).
În intervalul mai 2012-25 martie 2013, au fost încheiate 9.417 contracte/decizii de finanţare, în valoare de 27,4 miliarde euro, contribuţia UE fiind de 16,8 miliarde euro. Aceasta sumă reprezintă 87% din valoarea totală alocată de Uniunea Europeană.
Suma primită de la UE în ultimele 11 luni este de 4,57 miliarde euro, care înseamnă 23,8% din suma totală alocată de Uniune în exerciţiul financiar în care încă ne aflăm. Rambursările de la CE au fost de 2,46 miliarde euro, în creştere cu 41,78% faţă de valoarea cumulată până în mai 2012.
Beneficiarii de fonduri europene încasează, în această lună, banii pe cererile de rambursare restante ca urmare a schimbărilor impuse în sistem de Ministerul Fondurilor Europene, potrivit unui comunicat al instituţiei.
Acesta precizează că sumele achitate în această perioadă au fost asigurate dintr-un împrumut de 1,2 miliarde lei contractat de la Trezorerie la începutul lunii martie