Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antrenorii Ioan Andone şi Mircea Rednic, certaţi la cuţite! Vezi aici ce au de împărțit cei doi!

Publicat in Libertatea, miercuri 27 martie 2013 ·

Ioan Andone (53 de ani), antrenor liber de contract, e certat la cuţite cu Mircea Rednic (50 de ani), fostul său coechipier de la Corvinul, Dinamo şi echipa naţională, acum tehnicianul lui Standard Liege (Belgia). Relaţiile dintre cei doi sunt glaciale de astă-toamnă: “Ando” i-ar fi pus o vorbă bună “Strâmbului” la echipa Al-Ettifaq, însă cel din urmă l-ar fi făcut de râs în Arabia Saudită! Ioan Andone (53 de ani), antrenor liber de contract, e certat la cuţite cu Mircea Rednic (50 de ani), fostul său coechipier de la Corvinul, Dinamo şi echipa naţională, acum tehnicianul lui Standard Liege (Belgia). Relaţiile dintre cei doi sunt glaciale de astă-toamnă: “Ando” i-ar fi pus o vorbă bună “Strâmbului” la echipa Al-Ettifaq, însă cel din urmă l-ar fi făcut de râs în Arabia Saudită!

Pe vremuri, Rednic îi transmitea să pregătească zestrea, fata lui cea mare, Raisa, fiindu-i “promisă” lui Mihnea, băiatul lui Andone! Cu suişurile şi coborâşurile fireşti, relaţia dintre cei doi foşti colegi a durat până în vara trecută. Atunci, “Fălcosul”, liber după ce-şi reziliase angajamentul cu CFR Cluj, echipă cu care cucerise titlul şi ajunsese în grupele Ligii Campionilor, a primit o ofertă tentantă de la Al-Ettifaq (Arabia Saudită).

Andone a stat trei zile în Dammam, a fost supus chiar şi unui consiliu al şeicilor şi al antrenorilor din zonă, fiind până la urmă acceptat. 1.000.000 $ salariu, primă similară în cazul câştigării titlului, pe care echipa nu-l cucerise din 1987! Numai că, după ce a simţit pe propria piele viaţa restrictivă pentru un european din zonă, antrenorul a refuzat propunerea.

← Ando (dreapta) şi Rednic, acum 15 ani, pe vremea când erau prieteni la cataramă

Dacă tot a refuzat el, “Ando” s-a gândit să li-l propună saudiţilor pe Mircea Rednic. Ba i-ar fi oferit “Puriului” şi o copie după contractul pe care urma să-l semneze el, “aşa, ca să vadă desp

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan participă la Congresul Extraordinar al PNL

Mediafax acum 25 minute
În declarațiile făcute presei, Nicușor Dan a explicat că a fost sprijinit de PNL și de aceea este prezent la congres. La rândul său, Ilie Bolojan, care l-a însoțit pe Nicușor Dan, s-a limitat la a le spune jurnaliștilor: „Vă mulțumesc foarte mult”.

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum o ora
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Cod galben de caniculă duminică, în şase judeţe şi în Capitală/ La începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se extinde şi se intensifică, în special în jumătatea de sud a ţării

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şase judeţe şi Capitala se vor afla duminică sub atenţionare cod galben de caniculă, urmând ca, la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură să se extindă şi să se intensifice, în special în ju

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 2 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 2 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 3 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 3 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 12 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 5 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°