Premierul Victor Ponta le-a spus, miercuri, miniştrilor că Adriean Videanu simte că "se apropie laţul" odată ce s-a supărat foarte tare pentru că Guvernul a înaintat o sesizare penală către Parchet, în care a semnalat unele prezumtive nereguli comise de fostul ministru al Economiei.
"Nu pot decât să mă bucur că domnul Videanu s-a supărat foarte tare, înseamnă că simte că se apropie laţul şi cred că mulţi alţii care au păgubit ţara şi bugetul cu milioane, miliarde de euro, trebuie să plătească, pentru că, altfel, oamenii o să vadă că nu se întâmplă nimic şi o să creadă că noi nu vrem să scoatem la iveală toate neregulile lor. Vă îndemn în continuare ceea ce găsiţi să documentaţi, să transmiteţi către Parchet şi să anunţaţi opinia publică", le-a spus Ponta miniştrilor prezenţi la şedinţa săptămânală a Guvernului.
Dovezile hoţiei de la Hidroelectrica. Documente semnate de foştii miniştri Videanu şi Ariton, făcute publice de Guvern
"A fost o guvernare a PDL extrem de coruptă. Vreau şi am încredere că noii şefi de la Parchetul General, de la DNA, de la DIICOT, având stabilitatea funcţiei şi independenţa necesară, vor putea să coordoneze toate dosarele în aşa fel încât unde nu s-a săvârşit nimic de încălcare a legii, să se dea o soluţie, unde s-a încălcat legea, să existe vinovaţi", a precizat primul-ministru, citat de Mediafax.
Hidrolectrica a înregistrat pierderi totale de 553,1 milioane lei, în 2009-2011, din cauza diferenţei dintre preţul de vânzare a energiei electrice şi cel la care compania a cumpărat la rândul ei electricitate prin contracte bilaterale, la intervenţia ilegală a conducerii Ministerului Economiei, potrivit constatării incluse în raportul întocmit de Corpul de Control al Guvernului în urma verificărilor efectuate la Hidroelectrica.
În raport sunt indicate drept vinovate persoane care au ocupat