Fostul administrator al firmei Quasar, Dumitru Ursu, trimis în judecată pentru evaziune fiscală, a scăpat de dosarul penal întocmit de procurori pe numele său, după ce a achitat prejudiciul adus bugetului de stat. Astfel, după mai multe procese la Judecătoria şi Tribunalul Botoşani, dar şi la Curtea de Apel Suceava, ieri magistraţii suceveni au dispus amendarea lui Dumitru Ursu cu 1.000 de lei, aceeaşi sancţiune fiindu-i aplicată şi fostului director de producţie, Victor Ovidiu Neagu, trimis şi el în judecată în acelaşi dosar. Sentinţa nu este definitivă.
Dosarul face trimitere la o afacere din primăvara 2006, când cei doi ar fi vândut, fără documente, o cisternă cu 9.680 de litri de alcool etilic către societatea Pro Denis 2000 SRL Bucureşti, operaţiunea nefiind înregistrată nici în actele antrepozitului fiscal.
Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani.