După ce Tribunalul Bihor l-a condamnat la 10 ani de închisoare pentru că a înşelat 12 furnizori de materiale de construcţii cu peste 700.000 de lei, omul de afaceri s-a declarat revoltat de sentinţă şi se consideră victima unei înscenări. "M-au făcut, ce mai!", a răbufnit afaceristul, contactat de BIHOREANUL.
"De ce s-a amânat de 5-6 ori pronunţarea? Sunt convins că s-au făcut presiuni. Nu am dovezi, dar dacă amâni de atâtea ori, este un semn de întrebare", a spus el.
Raita a precizat că va ataca sentinţa şi că, pentru a-şi demonstra buna credinţă, va achita şi prejudiciul, cu toate că nu se consideră vinovat. "Voi achita datoriile faţă de toţi, la primul termen. Dar, pe de altă parte, nu sunt datoriile mele. Eu am demontat fiecare virgulă din rechizitoriu, am dovedit că sunt nevinovat. Eu am o cifră de afaceri de milioane de euro, iar firmele care s-au constituit părţi vătămate îmi sunt şi în prezent partenere. Atunci, despre ce vorbim?", spune Călin Raita.
Omul de afaceri nu are aşteptări de la magistraţii Curţii de Apel Oradea, deoarece, spune el, "toţi sunt cu dosare penale", şi pare resemnat la gândul că va înfunda puşcăria. "Doar nu credeţi că vor avea curaj să dea sentinţe drepte. Nu este dreptate în ţara asta. Trăim într-o ţară de căcat, în care nu actele vorbesc, ci influenţele", susţine el.
Raita a conchis afirmând că, dacă va fi condamnat, este pregătit să se predea şi să-şi ispăşească pedeapsa cu demnitate. "Sunt un om demn, nu voi fugi, nu mă voi spânzura, nu mă sustrag. Am demnitate şi coloană vertebrală. Mă voi duce şi îmi voi face pedeapsa".
După cum BIHOREANUL a mai scris, Tribunalul Bihor a pronunţat, marţi, sentinţa în dosarul omului de afaceri Călin Raita, în care acesta era acuzat că şi-a înşelat 12 furnizori de materiale de construcţii cu peste 700.000 lei, plătind cu file cec şi bilete la ordin în numele societăţii