Geografia a fost materia şcolară care mi-a dat cele mai mari bătăi de cap. Unele comice, altele dramatice. Scos la tablă, doamna profesoară îmi dădea indicatorul (băţul acela lung din lemn) - „sceptrul” a ceea ce urma să fie canonizarea mea drept netot – ca să arăt munţi, rîuri, zăcăminte, dealuri şi cîmpii şi să spun ce era în ele, ce minunăţii mineraliere, vegetale etc. arătau sau ascundeau ele, totul spre fala Republicii noastre.
Titlul. Geografia a fost materia şcolară care mi-a dat cele mai mari bătăi de cap. Unele comice, altele dramatice. Scos la tablă, doamna profesoară îmi dădea indicatorul (băţul acela lung din lemn) - „sceptrul” a ceea ce urma să fie canonizarea mea drept netot – ca să arăt munţi, rîuri, zăcăminte, dealuri şi cîmpii şi să spun ce era în ele, ce minunăţii mineraliere, vegetale etc. arătau sau ascundeau ele, totul spre fala Republicii noastre. Republica era ceva abstract pentru mine, părea că harta putea explica totul. Inclusiv oamenii. Aveam să descoper, ca fiecare, că lucrurile nu stăteau aşa. Harta aceea, de geografie fizică a României, era teritoriul despre care, în mod absurd, credeam că îmi va fi mereu interzis din cauza obligaţiei de a spune mereu care sunt formele de relief.
Într-o vacanţă şcolară, la liceu, cu banii munciţi timp de o lună şi ceva, mi-am cumpărat un bilet de tren pentru un circuit în ţară. Mi-am făcut traseul destul de fantezist, cred, cu direcţii care parcă sfidau odihna: vroiam să cunosc geografia României aşa cum şcoala nu putuse să mă facă să o cunosc. Sau, poate, chiar din această cauză. Revelaţiile au fost multiple. Odihna a fost surclasată de curiozitate, picioarele şi ochii gîndeau în locul capului. Şi a fost bine. Şi a fost prima mea incursiune în geografia României. Chiar aşa !
Oraşul Bucureşti. M-am născut şi trăiesc încontinuu în Bucureşti. Face şi el parte din geografia ţării. S-
