Fostul consul al României la Singapore, Silviu Ionescu, a fost condamnat, miercuri, la trei ani de închisoare cu executare, transmite Realitatea TV.
Silviu Ionescu este acuzat în cazul accidentului pe care l-ar fi produs şi care s-a soldat cu decesul unei persoane şi rănirea alteia. Decizia nu este una definitivă.
Fostul însărcinat cu afaceri al României în Singapore Silviu Ionescu a fost acuzat de omor din culpă şi părăsirea locului accidentului în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa. Ionescu a fost trimis în judecată în 1 iulie 2010, de către procurorii Parchetului instanţei supreme, care îl acuză de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi fals în declaraţii.
Citeşte şi Procesul fostului diplomat Silviu Ionescu s-a finalizat, instanţa urmează să dea un verdict
Potrivit acuzării, în 15 decembrie 2009, în jurul orei 3.10, Silviu Ionescu, însărcinat cu afaceri "ad interam" al României în Singapore, în timp ce conducea un autoturism Audi A6 aparţinând Ambasadei României, nerespectând culoarea verde pentru pietoni, a accidentat, la o intersecţie semaforizată, două persoane în vârstă de 30 şi, respectiv, 24 de ani, care traversau regulamentar.
Ionescu a părăsit locul accidentului şi a continuat să conducă maşina până la următoarea intersecţie semaforizată, unde, nerespectând, de asemenea, culoarea verde pentru pietoni, a produs un alt accident soldat cu rănirea unei persoane în vârstă de 18 ani. Nici de această dată Ionescu nu a oprit, părăsind locul accidentului şi abandonând maşina într-o zonă industrială a oraşului Singapore, potrivit procurorilor.
Una dintre cele trei victime a decedat ca urmare a leziunilor grave ce i-au fost provocate în urma primului accident rutier, celelalte două suferind leziuni.
Citeşte şi Justiţia din Singapore acordă despăgubiri unui tânăr rănit în accid