Țineți minte, nu, zicătorile și strigăturile emise de premierul Ponta imediat după alegeri, conform cărora se va tăia la sânge din bugetul Camerelor, pentru a nu se mai risipi banul public și pentru a nu se mai repeta cheltuielile nesăbuite ale fostului regim dictatorial de grea moștenire și sinistră amintire? Sigur că vi le aduceți aminte. De fiecare dată când se aducea în discuție numărul mare de parlamentari, premierul își încrunta mutrișoara, ascuțea privirea și declara ritos că nici nu se pune problema să mai asistăm la dezmăț pe banii contribuabililor.
Și adevărul e că, probabil, nici n-am fi asistat, dacă n-ar exista reglementările astea stupide prin care achizițiile făcute din bani publici trebuie să fie publicate pe SEAP. Dacă n-ar fi fost chichirezul ăsta, probabil că n-am fi știut niciodată că Parlamentul continuă să cheltuiască în draci, ca pe vârful bulei democrației neverificabile.
Camera Deputaților, de exempu, n-a dat doi bani pe vociferările lui Ponta și, pe 15 decembrie 2012, când noua legislatură nici nu începuse, a cerut oferte pentru călătoriile externe cu avionul ce urmează a fi efectuate în anul 2013. Cum vorbele premierului au părut a nu li se adresa, deputații au atribuit contractul pe 21 martie 2013, culmea, la suma estimată inițial. Contractul nu este taman unul mic și, în nici un caz, nu denotă austeritate bugetară, restrângere de cheltuieli etc., etc. Căci deputații trebuie să zboare, chit că au sau n-au treabă. Ei reprezintă alegătorii din țară, iar alegătorul, se știe, exact asta vrea: ca deputații să cumpere 1.200 de bilete de avion pe curse externe anual, la valoarea de aproximativ 1.000 de euro bucata, astfel încât să se ajungă la frumoasa sumă de 5.000.000 de lei.
Să nu vă mirați că, la banii ăștia, vor fi, din nou, deputați care vor participa mai des la ședințe de rugăciune cu mic dejun prin cine știe ce col