Traficul rutier pe DN64 Rm. Vâlcea - Drăgăşani, în dreptul societăţii comerciale Oltchim SA, a fost blocat pentru aproximativ o oră, miercuri dimineaţa, de angajaţii combinatului din Râmnicu Vâlcea.
Aproximativ 200 de angajaţi ai combinatului Oltchim au protestat, miercuri, 27 martie a.c., începând cu ora 10:20, pe Drumul Naţional 64 blocând circulaţia autovehiculelor între Râmnicu Vâlcea şi Dragăşani.
Protestatarii au cerut ca administratorul judiciar şi reprezentanţi ai Ministerului Economiei să vină la Râmnicu Vâlcea pentru a discuta cu ei şi să le prezinte planul pe care îl au cu combinatul Olchim.
Oamenii sunt nemulţumiţi de rastanţele salariale şi de faptul că au fost anunţaţi că vor fi disponibilizaţi înainte ca planul de reorganizare al unităţii să fie elaborat şi aprobat.
“Oamenii au blocat Drumul Naţional 64, la ieşirea din oraşul Râmnicu Vâlcea, şi nu vor să mai intre în secţii până când administratorii judiciari şi reprezentanţii Ministerului Economiei nu vin la faţa locului. Ei vor explicaţii în ceea ce priveşte disponibilizările şi nu sunt de acord cu încălcarea legii, deoarece practic se trimite în şomaj înainte să fie elaborat şi aprobat planul de reorganizare de către Adunarea Generală a creditorilor”, a declarat, pentru Mediafax, şeful sindicatului, Mihai Diculoiu.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC al Poliţiei Române, traficul rutier pe DN64 Rm. Vâlcea – Drăgăşani, în dreptul societăţii comerciale Oltchim SA, a fost reluat începând cu ora 11:15, în ambele sensuri. Traficul rutier pe DN64 Rm. Vâlcea - Drăgăşani, în dreptul societăţii comerciale Oltchim SA, a fost blocat pentru aproximativ o oră, miercuri dimineaţa, de angajaţii combinatului din Râmnicu Vâlcea.
Aproximativ 200 de angajaţi ai combinatului Oltchim au protestat, miercuri, 27 martie a.c., începând cu ora 10:20, pe Drumul Naţional 64 blocând circulaţia autovehicul