Un bun prieten jurnalist trece zilele acestea printr-o grea suferinta. Sa-ti moara cineva drag, suflet care ti-a fost alaturi de cand ai intrat in lumea asta cruda, ei bine, nu exista durere mai mare! Ce dur examen al vietii! Dar cui ii pasa?
Deseori ma intreb, privind la orgoliile si vanitatile din presa, daca actorii acestei lumi se gandesc vreodata la viata dincolo de slove, de vorbe si de jocuri politice. La viata care duce in final spre moarte. Oare i-ar face o astfel de perspectiva sa traiasca altfel in raport cu vietatile care le intersecteaza destinul?
Altfel spus, stiind ca va veni un moment cand vor spune “adio” lumii asa cum o cunosc ei in plina splendoare aroganta, vor deveni cumva mai intelegatori cu “dusmanul” de langa ei?
Pentru cei care stiu unde bat, e simpla dilema. Pentru cei care inca n-au aflat, poate suna bizar. Si pentru unii, si pentru altii, OMUL conteaza, indiferent de optiunea lui omeneasca pentru ziar, pentru televiziune, pentru politica. Dar OMUL nu mai conteaza de mult in Romania celor care judeca in alb si negru…
Colegul si, indraznesc sa-l numesc asa, prietenul meu si al nostru este inainte de toate un OM. Un jurnalist cu definitie clara si de multe ori stridenta. Un antipatic, de multe ori, pentru cei care nu si-au inteles inca lectiile vietii. Dar OMUL ramane ziarist, indiferent de guvernare, indiferent de partid si de presa cazuta in genunchi.
Stiindu-i mina de scortos exigent la serviciu, nu mi l-am imaginat niciodata altfel decat un zbir. Dar acum, printr-o nefericita lovitura a destinului, mi-l imaginez intr-o ipostaza opusa imaginii sale de scena. Il vad in lacrimi, in dragoste si in recunostinta. In umilinta naturala a celui care isi ia adio de la cel mai drag.
De fapt, nici nu conteaza cum apare in ochii mintii mele la momente de cumpana. Altceva ramane in jur. Este confruntarea cu adevarul d
