Fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, a fost condamnat miercuri de Tribunalul Cluj la doi ani şi şase luni de închisoare, cu suspendare condiţionată, pentru trafic de droguri.
Tânărul în vârstă de 17 ani a primit o condamnare cu suspendare şi un termen de încercare de patru ani şi şase luni, timp în care, dacă mai săvârşeşte vreo infracţiune, va trebui să execute şi pedeapsa la care a fost condamnat acum. Instanţa l-a obligat pe Uioreanu jr. şi urmeze un tratament în scopul dezintoxicării, să nu frecventeze locuri sau localuri despre care ştie că sunt frecventate de persoane care consumă droguri sau în care ştie că se consumă droguri şi să nu intre în legătură cu persoane despre care ştie că sunt consumatoare de droguri.
De asemenea, în perioada termenului de încercare, după împlinirea vârstei de 18 ani, Alexandru Uioreanu trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj - organ desemnat cu supravegherea; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte opt zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
Fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj a fost arestat în 20 decembrie 2012, fiind acuzat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) de consum şi trafic de droguri. Alexandru Uioreanu a petrecut mai mult de o lună în arest preventiv, fiind eliberat în 29 ianuarie 2013, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Cluj. Eliberarea tânărului a fost decisă după ce procesul deja începuse. Alături de Uioreanu jr. au fost arestaţi în decembrie 2012 alţi doi tineri, fraţii Nagy Ferenc şi Nagy Gy