Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Abonamentele gratuite pe RAT îi ţin pe elevi la ore

Publicat in News Brasov, miercuri 27 martie 2013 ·

Măsura luată de edili de a acorda abonamente gratuite pe mijloacele de transport în comun ale RAT doar elevilor care frecventează cursurile a avut efecte benefice. Viceprimarul Răzvan Popa a precizat că rata de prezenţă la cursuri a crescut astfel cu 27%, ţinând cont că şi dacă au o singură absenţă nemotivată, elevilor nu li se mai vizează legitimaţiile de călătorie gratuită pentru luna următoare şi trebuie să îşi plătească abonamentul RAT.

Totuşi, numărul elevilor care beneficiază de abonamente gratuite a scăzut de la o lună la alta, faţă de octombrie 2012, respectiv de când a început să se aplice această măsură. Astfel, dacă în toamna anului trecut, beneficiau de această facilitate peste 12.000 de elevi (dintre care grosul, 10.809 pe o linie), în martie 2013 doar 10.179 au mai avut vizate legitimaţiile de gratuitate pe o linie şi alţi 1.222, pe două linii. Totuşi, profesorii sunt mulţumiţi că astfel reuşesc să îi ţină şi pe chiulangii la cursuri. Efortul financiar al Primăriei pentru a asigura gratuitate pe RAT este destul de mare, de 456.075 de lei. Suma poate să varieze însă, de la o lună la alta, în funcţie de creşterea numărului de solicitări ori din cauza diminuării numărului beneficiarilor ca urmare a absenţelor înregistrate la şcoală.

Edilii au vrut să vadă dacă măsura a avut efect luând în calcul chiar şi faptul să taie aceste gratuităţi, dacă principalul efect scontat, de reducere a absenteismului, nu era atins.

Măsura luată de edili de a acorda abonamente gratuite pe mijloacele de transport în comun ale RAT doar elevilor care frecventează cursurile a avut efecte benefice. Viceprimarul Răzvan Popa a precizat că rata de prezenţă la cursuri a crescut astfel cu 27%, ţinând cont că şi dacă au o singură absenţă nemotivată, elevilor nu li se mai vizează legitimaţiile de călătorie gratuită pentru luna următoare şi trebuie să îşi plătească abon

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 44 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 37 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 5 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°