Probabil că de numele Monei Pivniceru au fost legate cele mai multe speranţe, din 1990 încoace, privind nevoia de a se reabilita sistemul de justiţie, depolitizându-l. Şi, mai ales, scoţându-l de sub influenţa nefastă şi ingerinţele din partea unui preşedinte ales democratic dar exercitându-se profund nedemocratic, chiar discreţionar, cum e Traian Băsescu. Totul pleda, acum aproape un an, când Mona Pivniceru a fost numită ministru, pentru această aşteptare. Un magistrat de un profesionalism desăvârşit, cunoscut şi recunoscut ca atare, cu verticalitate, mai curând tehnocrat esenţialmente decât trimis al unui partid, potrivit algoritmului politic din USL, era de presupus că-şi va duce misiunea, deloc uşoară, până la capăt, în beneficiul sistemului şi al societăţii.

Iată, însă, că, surprinzător de repede, Mona Pivniceru şi-a părăsit postul, optând pentru cel de judecător la Curtea Constituţională. Va trece mult timp, până să se deceleze care a fost suportul acestei mişcări. A fost o presiune dincolo de limitele suportabile, venită dinspre Cotroceni, fiind deja de notorietate contrele dintre ea şi Băsescu, mai ales în privinţa candidaturilor pentru şefia Parchetului General şi a DNA? Va fi cedat oare premierul Ponta, în virtutea absurdului acord semnat cu (încă) locatarul din Deal? Sastisită de frecuşurile şi faulturile politice, însăşi Mona Pivniceru s-a supus, e omeneşte, tentaţiei unui cert mandat de nouă ani, avantajos şi material, şi ca prestigiu, la CCR? Nu ştiu, vom afla în timp. Oricum, raportul de forţe din CCR rămâne favorabil (5/4) lui Băsescu, cel puţin încă doi ani. Cert este că premierul Victor Ponta şi-a asumat el interimatul la Ministerul Justiţiei. Iar această decizie lasă loc unor unor speculaţii.

E greu de explicat plauzibil de ce nu a fost desemnat imediat un nou titular. Sunt în PNL destui jurişti de marcă. Norica Nicolai, Renat