Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost condamnat, miercuri, de Tribunalul Cluj, la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri, sentinţa nefiind definitivă.
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Cluj, Petru Urs, a declarat că instanţa l-a condamnat miercuri pe Alexandru Uioreanu la o pedeapsă cu închisoarea de doi ani şi şase luni cu suspendare, pe o perioadă de încercare de patru ani şi şase luni.
Sentinţa de miercuri nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare.
Alexandru Uioreanu a fost ridicat de anchetatori în 19 decembrie anul trecut, fiind acuzat de trafic de droguri, şi a fost reţinut de către procurorii DIICOT - Structura Teritorială Cluj.
Fiul lui Horea Uioreanu este suspectat că ar fi vândut haşiş în unităţi de învăţământ. Ulterior, el a fost arestat preventiv, alături de alte două persoane cercetate în acelaşi dosar, de Tribunalul Cluj, care arăta în motivarea sentinţei că "inculpatul Alexandru Uioreanu a recunoscut cu sinceritate învinuirea adusă, declarând că este consumator de droguri de risc şi, în acest context, în cursul anului 2012, în mod frecvent a oferit cu titlu gratuit sau contra cost droguri de risc către mai multe persoane".
În 3 ianuarie, Tribunalul Cluj a prelungit cu 20 de zile mandatul de arestare emis pe numele acestuia, însă în 11 ianuarie, a admis cererea de eliberare pe cauţiune a lui Alexandru Uioreanu, cauţiunea fiind stabilită la 10.000 de lei. Decizia a fost atacată cu recurs de către procurori, iar Curtea de Apel Cluj a admis recursul, astfel că Uioreanu nu a fost eliberat.
Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, declara pentru MEDIAFAX că nu ştie nimic despre acest caz, pentru că este fiul său din prima căsătorie, are 16 ani şi locuieşte împreună cu mama lui.
Alexand