• expertii chemati să verifice instalatia de încălzire tot amînă venirea în Neamt
Inaugurarea Maternitătii Neamt va mai fi amînată o vreme, iar de această dată vinovati sînt reprezentantii Ministerului Sănătătii, care nu-si pot găsi putin timp si pentru sectia din Piatra Neamt. Vizita celor doi experti tehnici care ar fi trebuit să vină la SJU Neamt încă de acum două săptămîni pentru a verifica instalatia de căldură a maternitătii s-a tot amînat, motivul fiind că ministerul are niste controale în această perioadă. „Ar fi trebuit să vină expertii de la minister mai demult după care au amînat pentru săptămîna aceasta, noi asteptîndu-i luni, si nici de aceast dată nu au ajuns. Domnul Neacsu, de la Tehnic, a luat legătura zilnic cu ei, am făcut si noi adrese, memorii la minister, la constructor, la proiectant, peste tot dar deocamdată, fără nici un rezultat. Nici nu mai stiu ce să facem si cum să rezolvăm situatia cît mai repede“, a declarat doctorul Ioan Lazăr, managerul SJU Neamt. Sefii unitătii sanitare sînt în acest caz cu mîinile legate, deoarece toată investitia a fost realizată prin intermediul Ministerului Sănătătii cu fonduri de la Banca Mondială iar orice modificare a proiectului initial necesită avizarea mai marilor de la Capitală. Maternitatea pietreană, care din 2011 a intrat într-un amplu proces de modernizare, reabilitare si dotare pe banii Băncii Mondiale, s-a înecat precum tiganul la mal. Practic, în acest moment, toate lucrările sînt gata, sectia fiind finalizată numai că, în momentul în care au început probele s-a ivit o problemă care nu fusese luată în calcul pînă atunci. Este vorba de asigurarea unei temperaturi cuprinse între 60 si 80 de grade a apei din caloriferele sălii de operatie, această temperatură fiind obligatorie pentru a se asigura faptul că sălile rămîn sterile, fără încărcătură microbiană. În aceste conditii, centrala spitalului,