Rezultatul alegerilor italiene a uluit cam pe toată lumea, dincolo de Alpi. Dar liderii europeni ar trebui, mai degrabă, să fie uşuraţi: pentru cîteva zecimi de procentaj în plus, la următorul summit european, Angela Merkel & Co. s-ar fi aflat nas în nas cu Silvio Berlusconi. Învierea lui Il Cavaliere şi prăbuşirea răsunătoare a lui Mario Monti – candidatul executivului de la Bruxelles şi al Berlinului – alimentează în presa europeană comentarii ironice despre „binecuvîntarea“ Angelei, care se transformă în sentinţă de moarte pentru cei care o primesc. Am avea aproape un gînd duios pentru şeful Partidului Democrat (PD), Pier Luigi Bersani, care, cu cîteva zile înainte de vot, se bătea cu Monti pentru favorurile cancelăriţei, fără a lua deloc în considerare posibilitatea ca majoritatea italienilor – care, în definitiv, aveau puterea să decidă – să nu-l vrea nici pe unul, nici pe celălalt.
Slavoj Zˇiˇzek a subliniat recent acest dezgust crescînd faţă de democraţie, pe care unii o consideră acum făţiş ca fiind un pericol pentru stabilitatea economică. Mulţi şi-au imaginat că presiunile şi intimidările vor fi îndeajuns pentru a convinge alegătorii să nu facă figuri şi să voteze cum trebuie, întîmplîndu-se chiar, precum în Grecia, să se vorbească despre a lua de la capăt o alegere, care nu ar fi dat rezultatele scontate. Dar în Italia nu se va revota – cel puţin nu pentru moment. Motivul este simplu: dacă am vota din nou, beneficiarul ar fi probabil Mişcarea 5 Stele (M5S) a lui Beppe Grillo – omul care, şi mai mult decît Berlusconi, îi împiedică pe liderii europeni să doarmă liniştiţi. Pentru a arăta că nu este mai puţin încăpăţînat decît rivala sa în alegerile germane, Angela Merkel, candidatul social-democrat pentru cancelaria germană, Peer Steinbrück, s-a grăbit să-şi exprime sentimentul său de groază, declarînd că Italia şi-a ales „doi clovni“.
Şi tot
