Peste 300 de salariaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu protestează, miercuri, pe DN 65 B şi au blocat şoseaua în zona Vămii din Piteşti, la un moment dat o parte a protestatarilor îmbrâncindu-se cu jandarmii care au intervenit să elibereze drumul.
Peste 300 de angajaţi de la Divizia Petrochimică Bradu de lângă Piteşti, aparţinând Oltchim, au blocat DN 65 B, care face legătura cu autostrada Bucureşti-Piteşti, supăraţi că nu şi-au mai primit salariile şi că ar urma să fie disponibilizaţi, scrie Mediafax.
Protestul are loc în dreptul Vămii din Piteşti.
La faţa locului au venit reprezentanţii Jandarmeriei Argeş, care încearcă să îi determine pe oameni să părăsească şoseaua. La un moment dat, o parte a protestatarilor s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar la ora transmiterii acestei ştiri reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi poartă negocieri cu salariaţii şi încearcă să-i determine să părăsească şoseaua.
Protestatarii scandeză: "Vrem să muncim!", "Nu vrem să murim!", "Nu vrem şomaj!", "Demisia!".
Oamenii spun că au recurs la proteste în condiţiile în care în unitate se fac liste pentru disponibilizări.
"Suntem supăraţi deoarece am înţeles că este ultima zi în care se fac listele cu disponibilizări. Vrem locurile noastre de muncă, vrem ca petrochimia să repornească, să ne primim banii, avem restanţe salariale pe trei luni şi nu vrem să fim daţi afară printr-o decizie incorectă, planul de reorganizare al activităţii nefiind aprobat către Adunarea Generală a creditorilor", a spus unul dintre protestatari.
Miercuri, la ora transmiterii acestei ştiri au loc proteste şi la Oltchim.
Peste 200 de angajaţi ai combinatului au blocat Drumul Naţional 64, la ieşirea din Râmnicu Vâlcea, şi cer administratorului judiciar şi reprezentanţilor Ministerului Economiei să vină la Vâlcea pentru a le prezenta planul privind unitatea.