Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Varga, pe banca rezervelor în "lupta" Stancu vs. liberali

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 27 martie 2013 ·

* deputatul PNL Brăila Vasile Varga nu a dorit să comenteze declaraţiile recente ale preşedintelui PSD Gheorghe Bunea Stancu, conform cărora cei doi liberali brăileni au ajuns în Parlament datorită "lui şi a echipei sale" * "Nu comentez, nu am de ce. Comentariile le face numai preşedintele partidului. Nu m-am simţit atacat în niciun fel", a afirmat Varga

Declaraţiile recente ale preşedintelui PSD Brăila Gheorghe Bunea Stancu în privinţa liberalilor brăileni nu par să îl fi deranjat prea tare pe deputatul PNL Vasile Varga. Cel puţin asta a lăsat de înţeles liberalul, contactat ieri de redactorii "Obiectiv" pe acest subiect. Parlamentarul nu a dorit să comenteze foarte mult declaraţiile şefului social democraţilor brăileni, care spunea, săptămâna trecută, că atât Varga, cât şi senatorul PNL Cătălin Boboc au ajuns în Parlament "datorită lui şi echipei sale". Cu toate acestea, Varga a lăsat de înţeles că în timpul alegerilor parlamentare, în urma discuţiilor la nivel central, toţi participanţii din partea USL au jucat pe picior egal. "Gheorghe Bunea Stancu este copreşedintele Uniunii Social Liberale. Evident că toate partidele politice din USL - noi, cei de la PC, cei de la PSD -, trebuiau să fie votate. Trebuia să fim cu toţii votaţi, prin urmare este evident că s-au acceptat poziţiile PNL-ului pentru deputat şi senator. Aceste lucruri s-au discutat la nivel central şi au fost achiesate la nivel local. Despre discuţiile care au avut loc între PSD şi PNL pot spune doar că noi, actualmente, nu suntem altceva decât o Uniune Social Liberală. În această Uniune Social Liberală, eu personal nu vreau să fac niciun fel de comentariu. Nu comentez, nu am de ce. Comentariile le face numai preşedintele partidului. Pe mine nu m-a atacat declaraţia. Nu m-am simţit atacat în niciun fel", a declarat deputatul.

Reamintim că micul "scandal" din cadrul USL Brăila

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°