Pentru restul există Master Card, dar fața de milog a lui Piți pe banca tehnică este neprețuită. Ce e uimitor la Piți este că are o meclă de om amărît, chinuit, bătut, care cere îndurare, atunci cînd se bucură, cînd e fericit, adică la goluri. Cînd s-a îmbrățișat cu Mutu după primul gol am crezut că-i cere bani: Dă și mie, Briliantule, mînca-ți-aș pula ta dă mingicar, să aibă și copilașii mei ce să mănîncă!
Cu fesul pe-o ureche din cauza zbuciumului la care a fost supus văzînd ocaziile pe care le-a avut România la mijlocul terenului (ocazii de-a lega trei-patru pase), părea un boschetar cu sticla de doi litri de bere borșită sub geacă.
Imaginea lui Piți, comportamentul său, mimica scîlciată, toate astea se văd perfect în jocul echipei naționale. Oricît de elegant s-ar îmbrăca, cînd își trage el sacoul ăla din anii '90 pe el, tot țărănuș pare, tot un băiat cu helancă și lanț de aur cu cruciuliță pe deasupra rămîne.
Sîntem agitați, dar lenți în același timp, paradoxal. Organizați și, deopotrivă, haotici, avînd mulți jucători care nu se întîlnesc cu mingea cîte o repriză întreagă. Sîntem tehnici, dar nu putem ține bășica mai mult de trei secunde. Ne calificăm, dar o facem chinuit, dureros, fără bucurie. Asta cînd ne calificăm.
Din ultima campanie victorioasă a lui Piți, aia din 2008, au rămas în minte golul lui Goian cu Olanda și minutele de chin pînă la sfîrșitul meciului. Și ploaia aia tristă, de rahat, care ne-a urmărit apoi tot Campionatul European.
Cîștigăm trist, pierdem trist cu Piți.
Publicat în Cațavencii, nr. 12 (90) 2013
Pentru restul există Master Card, dar fața de milog a lui Piți pe banca tehnică este neprețuită. Ce e uimitor la Piți este că are o meclă de om amărît, chinuit, bătut, care cere îndurare, atunci cînd se bucură, cînd e fericit, adică la goluri. Cînd s-a îmbrățișat cu Mutu după primul gol am
