La Librăria Bastilia din Capitală are loc, mâine seară, o dezatere pe tema tendinţelor din literatura universală actuală, la care sunt invitaţi să vorbească Aurora Liiceanu, Cristian Teodorescu, Bogdan Ghiu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Dan Croitoru şi Alin Croitoru.
Evenimentul de joi seara, 28 martie, ora 19.00 marchează şi apariţia a trei noi serii în colecţia „Biblioteca Polirom“: Esenţial, dedicată autorilor consacraţi, cărţilor importante din literatura lumii, Actual, ce va cuprinde scriitori contemporani, voci şi tendinţe noi în literatura universală de azi, Junior, serie în care vor apărea cărţi pentru adolescenţi şi pentru tinerii de toate vîrstele.
Printre titlurile care au apărut în recentele serii se numără „Ultimul dans al lui Charlot“ de Fabio Stassi, „Davaiştii“ de Irvine Welsh“, „Libertatea de a iubi“ de Usma Azlam Khan, „Poveste pentru timpul prezent“ de Ruth Ozeki, „Zile birmaneze“ de George Orwell şi altele.