„Dacă există un destin, există şi un subdestin” (actor Şerban Ionescu)
Dacă „memoria este putere”, numai evocările repetate o salvează de la năruire. Prietenia adevărată pe care nu o destramă nici „Timpul judecător”, şi în pragul acestui nou anotimp – cu zăpezi friabile şi pâlcuri incerte de ghiocei – mă cheamă să reaşez în cinstire o efigie: pe Mircea Dabâca, preotul Calafindeştilor, colegul de „supranaturale” de la „Andreiana” sibiană, ucenicul în spirit şi apostolat al păstorului nepereche de la Suceviţa, Casian Bucescu, şi fiul iubit al Părintelui iubit, Gherasim Putneanul, episcopul de la Rădăuţi. Dau contur efigiei vrednicului sacerdot Dabâca, nu uzând de cuvinte potrivite pentru comemorări, ci prin altele câteva care se înscriu într-un elogiu: sublinierea unui strălucit doctorat susţinut de către fiul părintelui evocat, Mircea Mihail Dabâca. Născut la 20 ianuarie 1978 la Suceava, fiul Violetei şi al preotului Mircea Dabâca a absolvit Facultatea de Istorie la Bucureşti (îndemnat de părintele său iubitor de Istorie şi obsedat de România Mare), obţinând în anul 2012 titlul academic, magna cum laude, sub îndrumarea universitarului Alexandru Suceveanu pe o temă de arheologie: Instalaţii portuare în cetăţile greco-romane de pe ţărmul Pontului Euxin, tânărul istoric trudind în cadrul Institutului Arheologic „Vasile Pârvan”. Mircea Mihail, alături de Geanina (absolventă de filologie franceză-română, acum în Ministerul Căilor Ferate din Elveţia), Irina (cu prestaţii responsabile în Belgia, absolventă de filologie franceză-română la Iaşi), Maria Cristina (cu o „diplomă” superioară celor dobândite de surori, este mamă a cinci copii) şi mezinul Alexandru (absolvent de Drept, masterand, activ într-un barou bucureştean), sunt toţi plămădiţi dintr-o genă bună, fiecare rostuindu-se cu răbdare în cuminţenia deprinsă de la părinţi, cunoscând din primii ani ai copilă