Deși suntem aproape de sfârșitul lunii martie și calendaristic este primăvară, iarna își face în continuare de cap. Județul nostru nu a scăpat de fenomenele meteorologice extreme, care fac ravagii în toată țara, de câteva zile încoace. Ninsoarea care a început să cadă încă de noaptea trecuta, nu i-a speriat foartre mult pe șoferi, așa cum s-ar fi crezut. Mai mult decât atât, unii spun că s-au așteptat, ținând cont de faptul că iarna de la noi din județ nu a fost una foarte grea. Un alt aspect care i-a făcut pe conducătorii auto să întâmpine cu bine zăpada de martie a fost acela că nu și-au schimbat cauciucurile de iarnă. Potrivit meteorologilor, până joi, sunt aşteptate precipitații, predominant ninsori, în majoritatea regiunilor țării. În intervalul menționat, în Dobrogea vor avea loc intensificări ale vântului care ar putea atinge, la rafală, 40-50 kilometri pe oră. Așadar este bine să nu schimbăm încă garderoba pentru primăvară, deoarece vremea se dorește în continuare capricioasă în această perioadă a anului. Deși suntem aproape de sfârșitul lunii martie și calendaristic este primăvară, iarna își face în continuare de cap. Județul nostru nu a scăpat de fenomenele meteorologice extreme, care fac ravagii în toată țara, de câteva zile încoace. Ninsoarea care a început să cadă încă de noaptea trecuta, nu i-a speriat foartre mult pe șoferi, așa cum s-ar fi crezut. Mai mult decât atât, unii spun că s-au așteptat, ținând cont de faptul că iarna de la noi din județ nu a fost una foarte grea. Un alt aspect care i-a făcut pe conducătorii auto să întâmpine cu bine zăpada de martie a fost acela că nu și-au schimbat cauciucurile de iarnă. Potrivit meteorologilor, până joi, sunt aşteptate precipitații, predominant ninsori, în majoritatea regiunilor țării. În intervalul menționat, în Dobrogea vor avea loc intensificări ale vântului care ar putea atinge, la rafală, 40-50 kilomet