Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parazăpezi şi GPS pentru utilajele de deszăpezire

Publicat in News Pascani, miercuri 27 martie 2013 ·

Conducerea Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) Iaşi intenţionează ca în acest an să facă unele investiţii pentru mărirea siguranţei circulaţiei pe drumurile publice din judeţ, dar şi pentru eficientizarea acţiunilor de deszăpezire. Primele propuneri vizează achiziţia de parazăpezi, acele panouri din metal care se pun la 30-40 de metri de axul drumului, în lateral, pentru a opri zăpada viscolită.

„Aş vrea ca în toamna acestui an, odată cu încheierea unui nou contract pentru iarna 2013-2014, să achiziţionăm măcar 1.000 de metri liniari de parazăpezi, în condiţiile în care astăzi avem 1.600 metri liniari la nivelul judeţului, pentru o reţea de 1.050 km de drum, adică mai puţin de 0,5 la sută. La ce drumuri avem la nivelul judeţului, ar trebui să punem aceste parazăpezi peste tot. Cred că o să împărţim mai mult în curbe şi acolo unde avem cele mai multe probleme”, a declarat Daniel Minciună, directorul Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi. Tot în toamna acestui an, la următorul contract, cei de la Drumurile Judeţene vor să mai propună achiziţia unor sisteme de supraveghere tip GPS, care să fie montate pe utilajele proprii.„Dacă vom monta aceste echipamente pe toate utilajele noastre, atunci vor fi mult mai eficiente intervenţiile şi vom putea supraveghea deszăpezirea mult mai bine decât am făcut-o anul acesta, având în vedere că suntem şi foarte puţini în instituţie”, a mai spus Daniel Minciună.

sursa evenimentul de iasi

Citește și: Se circulă pe toate drumurile judeţene Tot mai multe drumuri din judet sunt blocate de zapada ANM a emis cod galben de ninsori si viscol in sudul, estul si nordul tarii, astazi si maine ANM: La sfarsitul lunii se depune primul strat de zapada. Cind va fi viscol

Conducerea Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP)

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 2 ore
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 56 minute
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 2 ore
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Bărbatul suspectat că și-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinței sale. S-au tras focuri de armă

Ziare.com acum 25 minute
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani suspectat că şi-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinţei sale, fiind imobilizat de către poliţişti, după ce s-au tras şi două focuri de armă în plan vertical. ”În urmă cu puţin timp, băr

De ce Nicușor Dan înseamnă pentru bucureșteni frig și apă rece: datoriile PMB la termoficare, duse la 1 miliard de lei

Adevarul acum 34 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a reușit „performanța” de a duce, în cei aproape patru ani de mandat, datoriile PMB la ELCEN, pentru termoficare, de la 250 de milioane, la 1 miliard de lei. În lipsa plății datoriilor restante, furnizarea agentului 

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 3 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Adevarul acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 1:27, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD

Marcel Ciolacu, despre bucata lipsă din autostrada A1: Cred că este una dintre cele mai mari ruşini ale României / Sorin Grindeanu: Într-o lună şi ceva ajung lucrările la zona de deal

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a catalogat drept ”una dintre cele mai mari ruşini ale României” bucata de 10 kilometri de autostradă dintre Margina (judeţul Timiş) şi Holdea (judeţul Hunedoara) şi a precizat că acest tronson a creat un calvar pentru şofer

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 3 ore
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Vremea

București
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°