Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marius Oprescu: „PSD Slatina - o echipă câştigătoare”

Publicat in Gazeta Noua, miercuri 27 martie 2013 ·

Marius Oprescu, preşedintele PSD Slatina, a vorbit despre candidatura sa pentru un nou mandat în fruntea organizaţiei şi despre rezultatele remarcabile obţinute la alegerile din ultima vreme, când Oltul a fost printre judeţele care au adus cele mai multe voturi. De la preluarea conducerii social-democraţilor slătineni, el a reuşit crearea unei echipe puternice care a dus la câştigarea primăriei municipiului şi a majorităţii în Consiliul Local Slatina. De asemenea, vicepreşedintele CJ Olt a creionat felul în care vor sta lucrurile după punerea în practică a proiectului de regionalizare, unde vede capitala noii regiuni şi ce instituţii regionale ar trebui să-i revină Slatinei.

De ce o nouă candidatură în fruntea Organizaţiei Slatina a PSD?

Această nouă candidatură vine şi din urma faptului că Organizaţia Slatina, pe care o conduc, şi-a îndeplinit obiectivele, ca echipă, în toată această perioadă. Am promis atunci că vom avea primar de Slatina şi am câştigat aceste alegeri. Am promis majoritate în consiliul local şi avem acest lucru. Am promis că vom contribui, după mulţi ani de zile, cu voturile la consiliul judeţean şi la preşedinte de CJ, şi am adus în ambele cazuri voturi din municipiul Slatina. Desigur, meritul este al întregii echipe, o echipă câştigătoare cum este cea de la Slatina şi, pentru acest fapt, ţin să-i mulţumesc domnului preşedinte Paul Stănescu, cel care ne-a acordat încredere şi curaj.

Anul trecut a avut loc o migraţie masivă de oameni de la alte partide către PSD Olt. Care este acum relaţia dintre membrii cu vechime şi nou-veniţii în organizaţie?

În ceea ce priveşte PSD Olt şi PSD Slatina, în special, să ştiţi că la noi n-a fost vorba de o migraţie pe fondul unei căderi a partidului de guvernământ. Oamenii care au venit în rândurile partidului nostru au pus umărul la căderea regimului Băsescu, conştienţi fiind că aşa nu

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°