Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa tabloidă din Marea Britanie pregăteşte terenul pentru "hoardele de imigranţi români"

Publicat in Gandul, miercuri 27 martie 2013 ·

Peste 119.000 de români şi bulgari s-au mutat deja în Marea Britanie, deşi nu au încă dreptul de a munci liber, potrivit unui recensământ realizat în 2011, ale cărui rezultate au fost publicate în urmă cu câteva zile.

Peste 73.200 de români se aflau în Marea Britanie în 2011, la data realizării recensământului, astfel că numărul actual ar putea fi mult mai mare, scrie Daily Mail.

Publicaţia britanică susţine că 30.000 de români şi bulgari se mută în Marea Britanie în fiecare an, iar acest număr va creşte începând cu 2014, când restricţiile pentru imigranţii din România şi Bulgaria vor fi ridicate. Daily Mail sugerează încă o dată că, începând cu anul viitor, 50.000 de români şi bulgari ar urma să intre anual în Marea Britanie.

Studiul a mai aflat că în Marea Britanie se află aproape 1 milion de imigranţi est-europeni, iar în anumite oraşe aceştia reprezintă chiar şi 10% din populaţie. Spre exemplu, în Boston (Lincolnshire), 10,7% dintre locuitori sunt imigranţi est-europeni.

Cei mai mulţi imigranţi est-europeni din Marea Britanie sunt polonezii (588.082 imigranţi), lituanienii (104.676) şi românii (73.208).

Studiul a fost publicat într-o perioadă de mari tensiuni în Marea Britanie cu privire la numărul mare de imigranţi români şi bulgari care ar putea veni în ţară începând cu 2014, când se ridică restricţiile de pe piaţa muncii. Premierul David Cameron a promis, la începutul săptămânii, că va încerca să facă mai grea obţinerea de către imigranţii est-europeni a asigurărilor de sănătate şi a locuinţelor sociale.

Peste 119.000 de români şi bulgari s-au mutat deja în Marea Britanie, deşi nu au încă dreptul de a munci liber, potrivit unui recensământ realizat în 2011, ale cărui rezultate au fost publicate în urmă cu câteva zile.

Peste 73.200 de români se aflau în Marea Britanie în 2011, la data realizării recensământului, a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 20 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 37 minute
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum 37 minute
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

Un englez a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit din Marea Britanie care avea legătură cu o afacere ucraineană

G4Media acum 57 minute
Un britanic a recunoscut vineri că a incendiat o proprietate comercială londoneză având legătură cu Ucraina şi că a acceptat plata de la o agenţie de informaţii străină, un caz în spatele căruia procurorii susţin că stă Rusia, relatează agenția de ș

30.000 de gospodării din 144 de localități nu au energie electrică. Burduja: Se intervine cu 241 de echipe

Adevarul acum 11 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat vineri, în urma ședinței Comandamentului de iarnă, că aproape 30.000 de gospodării din 144 de localități nu au energie electrică din cauza vremii nefavorabile, 241 de echipe de intervenție încercând s

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum o ora
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Cum a reușit un bărbat să „cumpere” un televizor cu doar 4 lei. Ulterior, a fost acuzat de furt

Ziare.com acum 14 minute
Un bărbat din Alba Iulia este cercetat pentru furt după ce a scanat la casa de marcat eticheta unui produs în valoare de patru lei, în loc de eticheta televizorului, în valoare de 407,99 lei. Polițiștii au fost sesizați de un angajat al magazinului.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°