Primarul municipiului Zalău, Radu Căpîlnaşiu, s-a întâlnit miercuri, 27 martie, începând cu ora 10, cu reprezentanţii mediului de afaceri. Scopul întâlnirii, după cum a explicat edilul municipiului în cadrul unei conferinţei de presă, a fost acela de a avea o dezbatere reală, având în vedere faptul că săptămâna viitoare, în şedinţa de Consiliul Local va fi supus aprobării proiectul de buget al municipiului.
“Am vrut să obţinem cât mai multe informaţii din partea cetăţenilor, din partea oamenilor de afaceri, pentru că am vrut ca aceste dezbateri publice obligatorii prin lege să nu fie doar formale, o dezbatere publică va fi chiar şi în ziua aprobării bugetului, dar doream să avem o dezbatere reală”, a explicat Radu Căpîlnaşiu. Potrivit edilului, oamenilor de afaceri prezenţi la întâlnirea de miercuri li s-a explicat ce înseamnă bugetul. “Le-am expus ce înseamnă bugetul local, pe structuri de venituri, structura veniturilor pe capitole, sursele de alimentare, la fel şi gradul de realizare de anul trecut, când gradul de colectare a fost unul bun, fiind aproape de 98 la sută. Cu sprijinul colegilor de la Direcţia Economică, le-am expus din ce se compun veniturile, care sunt obligaţiile pe care apoi le avem de a asigura din bugetul local funcţionarea anumitor instituţii cum ar fi cele direct subordonate Consiliului Local, primărie, Direcţia de Asistenţă Socială, ce a Evidenţei Persoanelor, Poliţia Locală, până la învăţământ, cea mai importantă ramură aflată în plată în bugetul local”, a precizat Căpîlnaşiu.
În opinia sa, întâlnirea a fost una interesantă, însă a precizat faptul că şi-ar fi dorit să fi fost mai mulţi oameni de afaceri din Zalău prezenţi. Potrivit lui Radu Căpîlnaşiu, oamenii de afaceri care au participat la întâlnire şi-au manifestat dorinţa de a permanentiza aceste întâlniri.
De asemenea, ca noutate pentru municipiul Zal