Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, la B1TV, întrebat despre declaraţia lui Sorin Frunzăverde despre salarii şi plăţile către FMI, că este important la ce oră a făcut fostul lider PDL această declaraţie, el adăugând că spusele acestuia sunt “o prostie, pentru că ţara e stabilizată”.
“E important la Sorin Frunzăverde să ştii ora la care a făcut declaraţie. Îmi dau şi eu cu părerea, e importantă ora. Declaraţia e o prostie. În primul rând, România pe ansamblu are 5 miliarde de plătit anul acesta, din care patru miliarde BNR, din rezervă, nu din buget”, a spus Băsescu la B1TV. Preşedintele a declarat că România în momentul de faţă este stabilizată, dobânzile au scăzut, se poate merge să se obţină bani din împrumuturi pe pieţele externe. ”România primeşte bani în momentul de faţă pentru că este macrostabilizată, nu de Guvernul Ponta, de Guvernul Boc, dar este. Ponta are meritul că nu a stricat echilibrele”, a declarat preşedintele. Răspunzând unei întrebări, el a mai spus: “Pe Lazea îl ştiu şi pe el, nu trebuie să ştiu ora la care a făcut declaraţia”.
Preşedintele a arătat că şi în bufferul (rezerva n.r.) Ministerului Finanţelor ar trebui să existe cinci miliarde de euro. El a arătat că în ianuarie şi martie s-au făcut încasări mai mici la buget, dar acest lucru este cauzat de modificarea Codului Fiscal şi amânarea plăţii la impozitul pe venit. Marţi, în cadrul şedinţei extraordinare de Consiliu Judeţean Caraş-Severin, preşedintele Consiliului, Sorin Frunzăverde, fiind întrebat despre alocările bugetare, a răspuns că bugetul naţional este mult sub limită. Afirmaţia a fost susţinută în şedinţa extraordinară a CJ privind bugetul judeţului pe acest an, după ce unul dintre consilierii judeţeni a insinuat că bugetul alocat nu acoperă cheltuielile pe anul 2013. ”În acest moment situaţia bugetară naţională este dramatică. Nu ştim de unde vom plă