Unde: În centrul Bucureștiului, pe Bulevardul Carol, la numărul 53, există (încă) o casă ceva mai specială. O clădire de patrimoniu care a împlinit de curînd venerabila vîrstă de 100 de ani și care, după o viață zbuciumată, plină de extreme – după naționalizare, a fost locul petrecerilor underground ale nomenclaturii comuniste; după retrocedare, adăpost pentru oameni ai străzii, maidanezi și șobolani –, trăiește acum o bătrînețe liniștită, cultural-artistică.

Cine: Locatarii săi sînt un grup de studenți la arhitectură care au preluat anul trecut de la foștii rezidenți (homeleși spălători de parbrize sau parcagii pe străzile din centru) o ruină fetidă, fără geamuri, în stare avansată de degradare. Nu sînt nici chiriași, pentru că nu plătesc chirie, nici squatter-i, pentru că au acordul de principiu al proprietarului de a sta aici; sînt doar niște oameni care, pentru că le pasă de casa asta, au salvat-o de la o demolare sigură. Au igienizat-o, i-au consolidat structura de rezistență și au transformat-o într-un spațiu deschis, de întîlnire a oamenilor și ideilor.

Ce: Vizitatorilor-spectatori li se propun tot felul de întîmplări mai mult sau mai puțin culturale: expoziții de grafică și fotografie, teatru experimental, proiecții de film, concerte (la un moment dat, s-a auzit aici chiar și saxofonul lui Mihai Iordache) sau, pur și simplu, discuții pe diverse teme, la o bere. Frecventată asiduu de artiști la început de drum și de boema tînără bucureșteană, casa din Carol 53 e o replică, în mic, a celebrului cartier liber din Copenhaga, Christiania.

Cît: În seara în care am dat curs invitației la o noapte de experimente sonore psihedelice cu Poetrip & friends în studioul-scenă improvizat la subsol, ni s-a alăturat o ladă de Timișoreana (5 lei), cu care toată lumea a socializat pînă în zori. Pentru nota de plată s-a făcut o chetă sumară, la plecare. @N