de N. I. DOBRA
27 martie 2013 22:55
0 vizualizari
A-A+ 2. Scriam în articolul precedent că sinuciderea nu-i o dovadă de laşitate, ci de curaj, dar motivele care îi determină pe oameni să ia această decizie capitală sunt dintre cele mai diferite, iar o categorie predispusă o constituie scriitorii.
Pe adevăratul său nume Isidor Lucien Ducasse, poetul francez Lautreamont s-a născut în 1846 şi s-a sinucis într-o obscură cameră de hotel la numai 24 de ani. A devenit celebru abia post-mortem, prin volumul Cânturile lui Maldoror, fiind considerat un precursor al simbolismului şi suprarealismului. Biografii lui n-au reuşit să se pună de acord asupra motivelor sinuciderii. Se pare, totuşi, că a fost marcat psihic de moartea timpurie a mamei sale, fiind crescut de nişte rude.
În copilărie, unul dintre scriitorii mei preferaţi a fost Jack London (Colţ alb, Lupul de mare, Martin Eden, Călcâiul de fier, Chemarea străbunilor). A avut o viaţă aventuroasă, cărţile i s-au bucurat de mare popularitate, a câştigat o avere din vânzarea lor şi, cu toate acestea, în 1916, s-a sinucis, "pe fondul unei puternice crize sufleteşti şi materiale". Paradoxurile celebrităţii.
"Să nu fie nimeni învinovăţit pentru moartea mea şi, vă rog, lăsaţi bârfele", a scris în biletul de adio Vladimir Maiakowski (1893-1930), poet şi dramaturg sovietic, un fan al lui Lenin şi al revoluţiei bolşevice. Unii au speculat pe marginea sinuciderii, şoptind că ar fi fost împuşcat, pentru că, în ultima perioadă a vieţii o cam luase pe lângă drumul trasat de partid, iar biletul i-ar fi fost disctat. În vremea dictaturii lui Stalin, orice era posibil.
Henry-Rene-Albert-Guy de Maupassant s-a născut în 1850, într-o familie de nobili normanzi. Este unul dintre scriitorii reprezentativi ai Franţei, nuvelist şi romanciar renumit, autor a şase romane şi 19 volume de povestiri. La 40 de an
