Opt persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu (foto) după ce au fost muşcate de căpuşă, în acest an, de la începutul lunii martie, potrivit datelor oferite de purtătorul de cuvânt al spitalului, Decebal Todăriţă.
Primul caz a fost semnalat în data de 4 martie şi de atunci opt persoane au primit îngrijiri medicale după ce au fost muşcate. Cinci dintre ele sunt femei, iar restul bărbaţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 87 de ani. Şase din persoanele care au ajuns la UPU sunt din municipiul Sibiu, una este de la Sălişte şi una de la Mohu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului judeţean, Decebal Todăriţă, niciuna dintre persoane nu a rămas internată, plecând cu recomandări.
Şeful compartimentului de Supraveghere Epidemiologică şi Controlul Bolilor Transmisibile din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu (DSPS), dr. Georgeta Marga, a declarat miercuri, că în 2012, în judeţ, au fost înregistrate 444 de suspiciuni de boală Lyme, care se transmite prin muşcătura de căpuşă, din acestea 213 fiind confirmate.
Cele mai multe cazuri au fost semnalate, anul trecut, la persoane cu vârste între 55 şi 64 de ani, cele mai multe fiind semnalate în mediul urban.
Opt persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu (foto) după ce au fost muşcate de căpuşă, în acest an, de la începutul lunii martie, potrivit datelor oferite de purtătorul de cuvânt al spitalului, Decebal Todăriţă.
Primul caz a fost semnalat în data de 4 martie şi de atunci opt persoane au primit îngrijiri medicale după ce au fost muşcate. Cinci dintre ele sunt femei, iar restul bărbaţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 87 de ani. Şase din persoanele care au ajuns la UPU sunt din municipiul Sibiu, una este de la Sălişte şi una de la Mohu