Mâine, pe 28 martie, la Galeriile „Pod - Pogor”, poate fi ascultată, începând cu ora 16.00, o înregistrare de la începutul anilor 80, cu vocea poetului.
Aflat la o petrecere cu prietenii, la începutul anilor 80, Nichita Stănescu a început să improvizeze poetic, în stilul său inconfundabil, fiind acompaniat la pian.
Înregistrarea, rămasă necunoscută până acum, va putea fi ascultată de-abia mâine și este un frumos omagiu adus poetului născut în ultima zi a lui martie. În acelaşi cadru, va avea loc şi vernisajul expoziţiei „Nichita Stănescu - 80”, douăzeci de ipostaze ale poetului alături de prieteni, fiecare însoţită de câte un poem reprezentativ, cu fotografii din arhiva soţiei, Dora Stănescu.
Tot în premieră, va putea fi admirat portretul poetului Mihai Ursachi, realizat de Nichita Stănescu şi aflat în patrimoniul Muzeului Literaturii Române Iaşi.
Invitaţi de onoare ai evenimentului sunt Alexandru Călinescu, Doris Mironescu şi Bogdan Crețu, iar discuția va fi moderată de Dan Lungu.