Din câte ştiu eu, autorităţile locale ar trebui să se implice în chestiuni arzătoare. Cum ar fi curăţarea drumurilor, construirea locuinţelor sociale şi alte 124 de probleme care fac parte din dosarul cu „chestii arzătoare pentru toţi cetăţenii oraşului“. Pe această listă eu n-aş include finanţarea unei echipe de fotbal, de exemplu, din simplul motiv că nu-mi place acest sport. Prefer motociclismul, dar ar fi culmea să cer autorităţilor locale să construiască o pistă pe care să se desfăşoare o etapă din Campionatul Mondial de Motocilism Viteză, nu? Îmi place jazz-ul şi aparent iniţiativa inventării unui festival dedicat acestui stil muzical e cât se poate de binevenită. Doar că vecinului de la etajul trei îi place opera. Ceilalţi cetăţeni din zonă au preferinţe groaznic de diverse, de la manele la Schubert, de la David Guetta la Sisters of Mercy, de la populară la Skrillex. Ba chiar cunosc şi nişte cetăţeni care îşi duc veacul prin nişte vile impozante din zona centrală, care sunt sigur că ar prefera să se facă un festival cu muzică gypsy. Ce ne facem, inventăm câte un festival pentru fiecare stil muzical? Că doar e pe banii timişorenilor, nu?

Evident, atunci când citeşti că Jazz TM vrea să pună Timişoara „pe harta mondială“, te apucă un intens sentiment de patriotism local. Da, ar fi frumos să fie aşa, dar socoteala din târg nu se potriveşte niciodată cu cea de acasă. Ştirea conform căreia autorităţile se aşteaptă ca în fiecare zi a festivalului zece mii de timişoreni să devină brusc amatori de jazz, e demnă de romanele lui Isaac Asimov. Să fim serioşi, consumatorii de seminţe care împânzesc de obicei concertele din Centru vor sta să asculte cu urechile ciulite recitalul lui Richard Bona?

Un alt motiv pentru care nu-mi plac sindrofiile de acest fel este acela că la manifestările în care predomină banul public lucrurile nu-s deloc transparente. Carevas