Un filfizof mai acătării zicea că orice politician trebuie să aibă trei pălării: una cu care să dea de pământ, indignat, în campania electorală, una din care să scoată iepuri după ce a fost ales şi una pe care şi-o pune-n cap, ca orice bărbat, când pleacă, după fapta aia discretă. Reflecţia asta s-a confirmat şi zilele trecute, când cotroceanul nostru, după ce a avut relaţii intime cu formaţiunea care a tuns şi a ras vreo opt ani ciufulita noastră ţărişoară, şi-a pus pălăria-n cap şi a plecat fără să se mai gândească la onoarea şi greutăţile doamnei părăsite. Ba, mai rău: dacă pe la prânzişor o lăuda că a salvat ţara, pe seară, înainte de a supa, o trecea prin foc şi sabie, făcând-o cu ou şi cu oţet!

Tot circul doar pentru că n-a ieşit în evidenţa partidului blonda lui, cocoaşa… Şi când te gândeşti că se putea rezolva totul mult mai simplu, dar, din păcate, eroul principal nu a ştiut bancul acela celebru cu „— Dragule, aş vrea ceva deosebit, să ies în evidenţă când mergem la plajă! Ce să-mi iau?” „— Schiuri!”

S-a lăsat cu vărsare de verbe contondente, de s-au încins burtierele televiziunilor, unde, din hămăiala generală, printre aburii grei de politică râncedă, s-a văzut, din nou, că hoţii şi proştii sunt trimişi în rândul întâi de cinstiţii şi deştepţii care nu votează.

S-a văzut şi că avea dreptate comentatorul acela, din cea mai babană democraţie a lumii, care zicea că politicienii, asemenea scutecelor, trebuie să fie schimbaţi în mod regulat, din aceleaşi motive. Păi, după nouă ani de scandal şi japcă, ce-aţi fi vrut să fie viitorul fost preşedinte, maica Tereza? Pentru a deveni jupân, la început, omul nostru a pozat în servitor: că serveşte patria, că bagă la zdup ciorditorii, că dă la cremenal comunismul. Că câr, că mâr, după ce s-a văzut cu sacii-n căruţă şi-a adus la caseria bugetului o reţea care, acum, s-a osificat. Bani iest, şmenari în